Nu-mi amintesc să fi citit în vreo carte de istorie penticostală despre demisia lui Bradin, care a fost urmată de demisia lui Bochian, urmată, la rândul ei, de revenirea lui Bradin la conducerea Cultului. Care au fost considerentele demisiei lui Bradin? Este greu de știut. Poate că a avut un moment în care și-a dat seama că jocul pe care l-a făcut cu Statul comunist nu a ieșit cum a vrut el și, asemenea celui care a aruncat arginții în Templu, a căutat să se retragă din învoiala secretă. Calea aflată la îndemână era pensia, iar Departamentul Cultelor a acceptat ca Bochian să devină președintele Cultului în 1958.
Consiliul Bisericesc (și nu Adunarea Generală a păstorilor) l-a ales pe Pavel Bochian la 27 martie 1958, însă în 21 iunie acesta renunță la poziția obținută, chiar înainte ca să fie finalizat procesul validării sale de către autorități.
Scrisoarea lui Bochian ne dezvăluie motivele sale în luarea acestei decizii: nu considera corect să locuiască în Arad și să conducă Biserica Penticostală din București, iar soția sa era bolnavă și voia să fie mai aproape de familie.
După moartea lui Bradin, patru ani mai târziu, Bochian a fost numit președinte interimar și a condus Cultul Penticostal până la Revoluție.
Consider ca binevenita o astfel de actiune ! Sunt de aceasi parere ca in Cultul Penticostal din Romania sunt si in prezent ,, lipitori’ bine ascunse care inca aduc mari deservicii miscarii penticostale din Romania. Consider ca este etic si moral totodata ca cei care in trecutul lor s-au compromis , in felul acesta sa nu mai aiba dreptul la a ocupa functii de conducere atat in cult cat si in biserica . Este inacceptabil ca sa fim pastoriti de niste oameni care s-au compromis cu buna stiinta , si care in prezent mai au tupeul sa ne si conduca .
Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe fr. pastor Vasilica Croitor pt aceasta necesara initiativa. Nu stiu cat succes va avea , dar noi avem dreptul sa fim informati obiectiv cu privire la legaturile pe care le-au avut unii cu sistemul opresiv comunist si cat de mult au daunat si dauneaza in continuare CP din Romania.
Va invit si pe blogul meu : http://harulmantuiriiro.blogspot.com
Gasesc interesant faptul ca in 1958 fratele Bochian scria la masina de scris!
Poate fi acesta un indiciu ca nu dumnealui, ci “organele” au instrumentat aceasta demisie?
La Cult au fost mașini de scris chiar de la început. Formularea din introducere arată că era opera lui Bochian. „Centrul Cultului” nu era o formulare statutară, de președinte, ci de provincial. Cei care locuiau în afara Bucureștiului transmiteau solicitările lor la „Centru” în vorbirea uzuală. În plus, dacă organele au fost în spatele deciziei, ele ar fi exercitat presiuni, ar fi pus condiții, dar nu ar fi scris și demisia. Autoritățile au căutat să lucreze din umbră.
Dar in scrierea acestui document catre “Centrul Cultului” se vede foarte bine “umbra” autoritatilor care i-au impus fratelui Bochian, o astfel de solicitare.
Eu nu sunt sigur că demisia i-a fost impusă. Sunt cel puțin câteva aspecte care trebuie invocate:
1. Suntem datori să acordăm crezare, până la proba contrarie, motivelor invocate. Nu considera moral să dețină slujba de președinte al Cultului, dar să facă naveta de la Arad la București, iar soția sa era bolnavă.
2. Demisia sa este din mai multe funcții, inclusiv cea de redactor. Asta spune că voia să se retragă în linia a doua. Era ceva mai profund care îl nemulțumea.
3. Dacă autoritățile voiau să îl îndepărteze pe Bochian, ar fi urmat o marginalizare a sa. Or el a rămas un favorit al Securității și Departamentului Cultelor pentru promovare. De fapt, peste 4 ani Bradin avea să moară răpus de boală, iar locul lui avea să fie luat tot de Bochian.
4. Bradin nu mai era un zmeu tânăr care să facă mare lucru pentru autorități. El nu era speranța de viitor a Cultului. Nu am găsit în arhive indicii pentru care Statul să dorească îndepărtarea lui Bochian.
Faptul ca i-a luat 3 luni de la numire ca sa-si dea seama ca nu poate face naveta la Bucuresti, ca are familie de ingrijit etc imi spune ca e mai mult in spatele vorbelor decat a gasit sanatos sa lase in scris. Culisele sunt mai interesante in cazul de fata dar astea doar cei implicati direct le pot scoate la suprafata si numai in masura disponibilitatii pentru un asemenea act exhibitionist.
Anyway, interesant. Sper doar ca autorul blogului sa nu lase revansarzii sa foloseasca postarile ca si platforme personale.
Succes. I’ll be watching you
Pentru că am văzut că există interes pe această temă, după ce voi termina acest șir de postări, voi mai prezenta documente din culisele demisiilor acestora.
Mă străduiesc să fiu vigilent și să refuz publicarea mesajelor la care faci referire.
Oh, yes! I know I am being watched all the time… Cine citește să ia aminte
Pingback: Demisiile președinților « Timişoara Evanghelică
Pingback: În pat… cu dușmanul | Răscumpărarea memoriei
Interesant este faptul ca tot in 1958 comunistii au decapitat conducerea bisericii adventiste, inlaturand un presedinte care le facuse promisiuni si nu le indeplinise, cu un altul, mai loial. Cu aceeasi ocazie au fost arestati conducatorii tuturor Conferintelor regionale adventiste din Romania (presedintii, secretarii, trezorierii, in total 28 de persoane), ceea ce a constituit un soc serios la nivelul bisericii. Majoritatea celor arestati nu au fost condamnati, dar nu au mai putut fi angajati. Documente din arhiva CNSAS despre unii informatori adventisti pot fi gasite pe remembering7.wordpress.com