Despre cum se scrie istoria (1)

Din multele conversații pe care le-am purtat cu prietenii, dar și cu persoane sceptice față de RM, am reținut trei obiecții care au ieșit în evidență în mod repetat:

  1. „Nu trebuiau menționați cei care au murit. Ei nu se mai pot apăra.”
  2. „Trebuiau contactați toți cei menționați în carte și doar după aceea să fi fost publicată cartea.”
  3. „Un cercetător tânăr care scrie o astfel de carte nu este credibil.”

Mai întâi, am să mă refer la prima obiecție. Oare este greșit să menționăm faptele celor care nu mai sunt printre noi? Să o luăm mai metodic:

  • Biblic – Cronicarii din vremurile biblice nu au ezitat să menționeze faptele multor oameni, deși au scris la multă vreme după moartea lor. „Celelalte fapte ale lui Baeşa, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu Sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?” (1 Împărați 16:5)  O parte dintre isprăvile lui Baeșa au fost scrise de cronicarii din vremea lui, după moda vremii, iar altele au fost cunoscute mai târziu. Și cronicarii penticostali au scris interpretând în cheia vremii lor și selectând ceea ce au considerat ei că trebuie publicat.  Celelalte fapte ale lor au fost bine dosite.
  • Istoric – Cum ar arăta munca unui istoric dacă ar scrie doar despre cei care sunt în viață?!? Nu acesta este rostul istoriei? Nu este aceasta o știință a studierii trecutului? Atâta timp cât analizez cu obiectivitate informațiile obținute din mai multe surse independente, demersul meu este o întreprindere logică și necesară. Până în prezent, persoanele care au citit manuscrisul au spus apăsat că lucrarea mea nu face rabat de la aceste reguli.
  • Logic – Vă imaginați ca un istoric să descopere ceva despre Ștefan cel Mare dar să nu publice informațiile fiindcă nu i-a acordat dreptul la replică? Mare amator a fost și Nicola Iorga! Trebuia să fie „politically correct” și să scrie ceva de genul: întrucât la data scrierii acestei cărți numitul Ștefan cel Mare este puțin mort, ne vom mărgini să repetăm doar ce se cunoaște deja din scrierile cronicarilor din vremea sa.
  • Practic – Cum putem să ne mai întâlnim cu trecutul nostru și cum putem să îl mai înțelegem dacă nu avem voie să observăm decât ceea ce este pozitiv? Dacă ne amintim bine, istoria a fost cosmetizată timp de 4 decenii.  Această cenzură „pozitivă” nu ne va face decât să construim în delir statui, dar care au picioare de lut.

Poate că lumea se va întoarce cândva iarăși cu totul pe dos. Poate că Dumnezeu va mai îngădui un regim în care vreun „Popescu-Dumnezeu” să ne oblige iarăși să scriem și să vorbim numai în conformitate cu ceea ceea ce spun istoricii oficiali ai cultelor. Dar până atunci, este un drept elementar acela de a căuta să ne înțelegem istoria, chiar dacă mai trebuie să și roșim în fața ei.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

13 răspunsuri la Despre cum se scrie istoria (1)

  1. Liviu Matei zice:

    In virtutea „despre morti, numai de bine” (care in trecat fie spus, nu-i din Biblie) ar trebui sa ii laudam pe cei care au vandut frati ca au facut rau in mod direct doar unora dintre frati nu fiecaruia din cei peste 200.000 de penticostali (cati erau pe vremea Secu). Ceva de genul, „fratele” cutare a bagat in puscarie doar pe vreo 20, desi putea sa bage cel putin 2000, deci celorlalti 1980 le-a facut un bine pentru care trebuie sa-l laudam si eventual sa-l decoram (din pacate, la pocaiti nu am auzit de decoratii, decat cele primite tot de „deserventi” de la sefii lor.).
    Totusi, cred ca vanzand pe unii frati au facut rau intregii biserici, fiecaruia din Biserica.
    Deci, la loc comanda cu decoratiile.

    • Dragă Liviu,
      În continuarea postării de ieri, voi reveni cu un articol intitulat: „despre morți numai de bine”. Acest îndemn la fățărnicie din înțelepciunea populară este într-un flagrant conflict cu învățătura creștină.

  2. Doru Radu zice:

    In ce ma priveste, am propus ceva legat de pctul 2 dar nu ca o conditie sine qua non ci ca o intentie sincera de a-i anunta pe cei ce vor fi deconspirati sau familiile celor morti pt a nu le crea un soc si pt ca intr-adevar sa li se de o [ultima] sansa de pocainta.
    Practicalitatea anuntarii (email, telefon, scrisoare) e [descurajant] de putin realizabila. Merita, cred, eu. Mila biruieste judecata; o anumita protejare a ‘lor” dovedeste ca nu urmarim atacarea lor. A pune conditia anuntarii prealabile nu ar fi drept si e greu realizabil. Dar incercarea de-a-i anunta cred ca merita. Il poate proteja si pe autor de unele urmari fatale la cei mai slab de inima.

  3. Mihai Ion zice:

    Si despre Eminescu inca se mai studiaza , analizeaza si poate se acuza desi nu se mai poate evident apara.Nimeni dintre cei dovediti cu acte inregula ca au consimtit la pact cu dusmanul (credeti ca dusmanul intamplator a murit impuscat ca un caine in ziua de Craciun?) nu va marturisi transant si de bunavoie si cu lacrimi in ochi toate cuvintele spuse la securitate si toate fituicile scrise? Si ce conteaza daca Adevarul este spus de un om tanar?

  4. F.B zice:

    Interesante puncte de vedere,interesant ca raul acum s-ar putea face,nu atunci cand a fost facut a se proteja prin” vorbire de bine” cei care nu mai sunt dar au fost si au facut,iar cei ce nu mai sunt si au suferit nu au dreptul la corectii,a se proteja de efectul Dugulescu cei in viata, dar ei au o alta sansa; efectul Ton Iosif ,de ce nu sa-ar putea marturisi si sa-si ceara iertare,ar produce mai multa pace,si subliniez putin pe cineva care tot asteapta un raspuns;despre ce demisii este vorba fr.Vasilica le spui ori nu le spui!! Nu stiu cat de tanar esti frate dar inteleg ca ce faci ,nu faci sigur si e bine asa si pt greutate si pt.credibilitate,inco odata succes si sfarseste ce ai inceput,Dl cu voi cu toti.

  5. Ca istoric am o singura remarca importanta de facut. Istoria, spunea Cicero, trebuie spusa „sine ira et studio” (fara ura si partinire). De asemenea, Mateus Paris (istoric din sec. XII d.Cr.) spunea: “Grea este soarta istoriei. Daca vorbeşte adevărul îi supară pe oameni. Daca vorbeşte neadevărul îl insultă pe Dumnezeu”. Asta este realitatea pe care vrea s-o prezinte si Vasilica Croitor. Istoria este stiinta care se ocupa de trecut, cu lumini si umbre, bune si rele. Daca vrea sa se ocupe de prezent se numeste altceva si nu istorie, poate fi politologie, sociologie, psihologie, orice dar nu istorie.
    Consider, si cred pe buna dreptate, ca autorul si-a luat si toate masurile necesare atunci cand a pornit acest demers. E necesar sa se lanseze o carte si imediat apar 1000 de critici.
    Te sustin frate Vasilica!

  6. Vaisamar zice:

    Emanuel, citatul „sine ira et studio” nu este din Cicero, ci din Tacitus, Anale (vezi prefaţa). Redau mai jos un fragment latinesc şi traducerea în engleză.

    „Tiberii Gaique et Claudii ac Neronis res florentibus ipsis ob metum falsae, postquam occiderant recentibus odiis compositae sunt. inde consilium mihi pauca de Augusto et extrema tradere, mox Tiberii principatum et cetera, sine ira et studio, quorum causas procul habeo.”

    „The histories of Tiberius, Caius, Claudius, and Nero, while they were in power, were falsified through terror, and after their death were written under the irritation of a recent hatred. Hence my purpose is to relate a few facts about Augustus—more particularly his last acts, then the reign of Tiberius, and all which follows, without either bitterness or partiality, from any motives to which I am far removed.”

  7. Vaisamar zice:

    Emanel, îţi pot spune cu maximă certitudine că această expresie nu apare la Cicero. Am căutat în baza de date PHI (Packard Humanities Institute), care include toată literatura latină veche şi la Cicerno nu există această expresie. Verifică dacă ai notat bine informaţia din curs. Cicero spune, din câte îmi amintesc, că se poate scrie „historia ornata” (istorie înfrumuseţată), dar fără deformări grosolane.

    • Multumesc Emanuel,
      am verificat dar in curs asa mi s-a predat, ca Cicero a spus „sine ira et studio” cat si „historia magistra vitae”. Eu la curs am invatat despre Cicero ca el lasa niste principii ale scrierii istoriei. Multumesc de corectare, de acum stiu ca Tacitus in Anale spune asta. Astfel, atunci cand va mai fi necesar sa fac apel la acest dicton latin o sa spun ca autorul e Tacitus.
      Iti doresc mult succes!

  8. topate bune toate rele..cata seriozitate exista in aceasta carte.
    si cate leati scos in evidenta din trun dosar dela arhiva securuitati.
    eu zic ca doar at-i vrut sa cstigati un ban cu un adevar care este trucat si
    care este copartit in toata cartea asta.daca-i vorba de cultul penticostal.
    si nu mai era posibil ca si baptisti sa fie luati in eviddenta in aceasta carte.
    vet-i cunoaste aDEVARUL SI ADEVARUL V-A V-A FACE SLOBOZI.
    CAT DESPRE TURNATORI I CUNOASTEM PREA BINE.CATE CRIME SAU FACUT PENTRUCA TRADATORI AU DAT PE MANA SECURITATI PE FRAti mei sinceri. fereasca dumnezeu de cei fatarnici.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s