Interviu publicat pe situl Creștin Total

09/11/2010

de Emanuel Iacob, postat pe Creștin total

Iacob Emanuel: Care a fost motivul scrieri acestei cărţi? Gândul de razbunare?sau ai fost dornic de afirmare si de promovare?

Vasilică Croitor: Sper că nu sunteți de părere că singurele motivații pentru a scrie o carte sunt răzbunarea sau afirmarea. Răzbunare? Pe cine aș fi dorit să mă răzbun? Pe Gheorghe Bradin? Pe Pavel Bochian? Pe Trandafir Șandru? Eu față de acești oameni am nutrit un mare respect. Când au murit Bochean, și apoi Șandru, eu am participat la înmormântarea lor aducându-mi astfel omagiul pentru cei pe care i-am socotit eroi ai credinței. Ce mi-au făcut acești oameni de aș fi dorit să mă răzbun pe ei?

Ați menționat și dorința de afirmare. Mergând împotriva curentului nu ajungi să fii apreciat sau promovat, ci dimpotrivă.

Motivul scrierii acestei cărți este limpede exprimat în dedicația făcută copiilor mei: „De douăzeci de ani Biserica din România trăiește într-o negare a realității, încurajând confuzia și comunicând un mesaj ambiguu generației tinere. Nu îmi doresc nimic mai mult decât să știu că moștenirea pe care v-o lăsăm este alta: o Biserică iubitoare de adevăr, împăcată cu trecutul ei, neînfricată și mărturisitoare până la moarte.

Iacob Emanuel: La ce ne foloseste noua crestinilor din ziua de azi, sa-i cunoastem pe cei care au colaborat cu securitatea? Ne ajuta cumva in umblarea in dragoste?

Vasilică Croito: Am să vă răspund printr-o întrebare: La ce le-a folosit creștinilor din Biserica Primară să-i cunoască pe cei care s-au lepădat de Hristos, pe cei care au mințit cu privire la averea lor, pe apostolii care au căzut în păcatul fățărniciei, conflictele dintre Saul și Barnaba etc.?

Aceste detalii pe alocuri incomode sau dureroase ne ajută să înțelegem cât de importantă este umblarea noastră în lumină. Cunoscând aceste informații ne putem vindeca de naivitate şi utopism în interpretarea istoriei. Aşa devenim mai realişti şi, desigur, mai smeriţi.

Iacob Emanuel: Cand ai inceput sa scrii cartea, ai stiut ce nori se vor abate peste viata ta?

Vasilică Croitor: Nu ştiu la ce nori vă referiţi. Ştiu că rostirea adevărului are un preţ, iar răsplătirile nu sunt totdeauna în lumea aceasta. Amenințările cu tribunalul sunt niște încercări penibile ale unor oameni care nu cunosc nici legea Statului, nici Scriptura, nici istoria, de a mă intimida. Efectul atacurilor acestor persoane a fost că mi-a întărit convingerea că demonul comunismului trăiește încă în conștiința și în metodele unor contemporani.

Iacob Emanuel: Cat timp ti-a luat sa scrii aceasta carte? ce au zis apropiatii tai?

Vasilică Croitor: Am lucrat timp de trei ani. Cei mai mulți dintre prietenii şi colegii de slujire m-au încurajat, chiar mi-au oferit sfaturi și m-au susținut. Cel mai mult a contat susținerea lor în rugăciune, iar când proiectul a fost gata, sugestiile celor care au citit manuscrisul m-au ajutat foarte mult.

Iacob Emanuel: Cum treci peste tot acest “scandal” care a iscat cartea?

Vasilică Croitor: Cred că mai potrivit este cuvântul „dezbatere”. Intenția cu care am scris cartea a fost să generez o dezbatere pe tema relației dintre Stat și Biserică în perioada comunistă, iar semnalele de până acum îmi arată că acest scop a fost atins. Faptul că unii sunt pro și alții contra este normal. Cu cât dezbaterea se va dezvolta și se va și cizela, cu atât mai degrabă vom începe să ne clarificăm aspectele care cu adevărat contează în acest dialog. Dacă unii vor încerca să ducă dezbaterea în derizoriu, prin manipulare sau repetarea obsesivă a unor sloganuri, atunci responsabilitatea le aparține în întregime.

Iacob Emanuel: Te simti amenintat de ceva? sau ai vreun regret acum dupa ce ai lansat cartea?

Vasilică Croitor: Prefer să mă limitez la cuvintele Epistolei către Evrei, cap 13, versetul 6, cuvinte care au devenit un moto pentru mine: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”

Regrete pentru scrierea cărții nu am. Cu privire la calitatea scrierii, fiind un perfecționist, am nenumărate motive de nemulțumire.

Iacob Emanuel: Daca ai fi avut rudenii implicate ai mai fi scris cartea?

Vasilică Croitor: Da. Unul dintre cei care a apărut în carte este păstorul unei biserici care a ajutat lucrarea socială a Bisericii Betleem din Medgidia, ceea ce arată am fost obiectiv în prezentarea faptelor, fără a selecta persoanele din carte în funcție de interesele sau simpatiile mele.

Iacob Emanuel: Ce crezi ca va aduce in viitorul cultului penticostal aceasta carte? sau ce parere au?

Vasilică Croitor: Nu pot să fac preziceri sau pronosticuri, după cum nu vreau să spun eu ce părere au alții despre cartea mea, chiar dacă nu îmi sunt străine opiniile multora. Știu că în urmă cu 4 ani ni s-a spus apăsat că nu putem înțelege ce s-a petrecut în perioada comunistă, că nu avem suficiente informații să tragem concluzii, că este un subiect imposibil de clarificat. De acum încolo această scuză nu mai are temei. Fiecare credincios penticostal este dator cu un răspuns. Fiecare păstor și fiecare lider din Cultul Penticostal trebuie să decidă unde se poziționează. O mare responsabilitate le revine celor aleși și celor care vor alege mai departe. Nu mă întrebați pe mine care este părerea lor, în acest sens vă îndemn să îi intervievați pe frații din conducerea Cultului Penticostal. Sunt persoane publice prin natura funcției lor și de aceea au datoria de a răspunde public solicitărilor reporterilor.

Iacob Emanuel: Crezi ca ne-am facut de rusine in lume cu cartea aceasta? ce zic cei nepocaiti?

Vasilică Croitor: Corul celor care au prezis cu multă emfază că Biserica va fi disprețuită a cântat fals… Niciodată nu s-a vorbit atât de pozitiv despre penticostali în mediul academic în România. Am urmărit emisiunile care au fost difuzate la TVR1, la Radio România Actualități, la RVE și la Radio Cireșarii. În fiecare dintre acestea, aprecierile au fost foarte pozitive față de „Răscumpărarea memoriei”. Articolele din presa scrisă, precum cele din Evenimentul Zilei, Revista Apostrof (revista Uniunii Scriitorilor) sau în presa online, precum Revista OglindaNet, au lăudat demersul penticostalilor și au încurajat și celelalte biserici să își analizeze trecutul cu sinceritate. Cu durere a trebuit să constat că pe forumul ziarului Evenimentului Zilei reacțiile josnice împotriva cărții au aparținut unor credincioși care au considerat că acela este locul potrivit pentru a calomnia autorul, comunitatea din care face parte și intențiile cărții.

Iacob Emanuel: Ce planuri de viitor ai? mai apare vreun volum? daca da mai apar si alte nume sonore acolo?

Vasilică Croitor: Cu ajutorul lui Dumnezeu va mai exista cel puțin încă un volum. Dacă l-ați fi citit pe cel dintâi, ați fi înțeles că miza nu sunt „numele sonore”, ci modul în care Biserica se raportează la trecutul ei. Când medicul face o operație chirurgicală foarte dureroasă, abia așteaptă să vină momentul să lege rana și să pună balsam. Când mai descoperă însă urme ale infecției, în loc de balsam trebuie să mai folosească bisturiul. Cred că cititorii dumneavoastră vor înţelege că forma următoarelor volume depinde de cum vom răspunde la prima intervenţie chirurgicală. A lega rana înainte de a o curăţa nu ajută la nimic. Douăzeci de ani ne-au arătat că vindecarea nu vine de la sine.

Iacob Emanuel: Doriti sa trasmiteti un gand viitorilor cititori ai acestei carti?

Vasilică Croitor: Mă rog Domnului ca fiecare cititor să aibă înțelepciunea de a trece dincolo de perdeaua de fum creată de unele voci rău intenționate, și să înțeleagă morala cărții, pe care aș rezuma-o astfel: Viitorul nostru nu poate fi construit separat de o cunoaștere și o asumare a trecutului nostru. Dacă vom răscumpăra trecutul, vom putea întrerupe șirul compromisurilor și vom începe să construim instituții și structuri mai sănătoase și mai eficiente.

Interviu realizat de Iacob Emanuel

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Interviu publicat pe situl Creștin Total

  1. ionut andrisan zice:

    Sunt curios cum ar fi aratat interviul daca Emanuel ar fi citit cartea inainte 🙂

  2. Dan H. zice:

    Intr-un anume sens, ma bucur ca nu s-a format acea propusa „comisie” de investigare a trecutului bisericii penticostale in perioada comunista. Am toate motivele sa cred ca totul s-ar fi incheiat cu o frumoasa musamalizare si o declaratie indemnand la imbratisari ipocrite si iertare. Pe de alta parte, o investigatie oficiala nu are nici rolul si nici dreptul sa impiedice ca astfel de carti de istorie sa fie scrise.

  3. Val B zice:

    Un interviu de nota 10. Mergi inainte… si nu uita: pt fiecare impotrivitor sunt mult mai multi de partea ta chiar si pe pamant… dar ma gandesc la Elisei inconjurat de osti dusmane, dar si mai inconjurat de ostile ceresti. Iti doresc BIRUINTA pana la capat!

  4. Iosif Popescu zice:

    PACE!
    Am citit cartea RM, cu atentie, si subliniez ca nu inteleg cui foloseste (poate au existat faze premergatoare, de lamuriri in consiliul bisericesc si in comitetele bisericilor soldate cu reactii obtuze, si atunci imi cer scuze). Eu cand m-am pocait am marturisit, in intimitatea inchinarii, tot ceea ce imi strivea sufletul , purtand continut si eticheta de păcat, am marturist bunului Dumnezeu, am rostit ca ma pocaiesc si am, primit in inima pe Domnul Iisus Hristos ca Mantuitor . Cred ca Jertfa Sa mi-a curatit sufletul de murdaria incalificabila a pacatelor comise, ale carui pisc , deasupra marturiei intime , il constituie recunoasterea aditiei c u privire la alcool, tutun, curvie, smecherii. Domnul Iisus Hristos m-a curatit complet de lepra pacatului de pana la momentul pocaintei 21 august 1992. Eu, pentru slava Lui Dumnezeu, marturisesc cum m-a eliberat de robia unei vieti de alcoolic ce s-a intins de-a lungul a 20 de ani, insa pacatele , in detaliu , erau mult mai complexe. Faptul ca nu am marturisit in fata crestinilor si necrestinilor amploarea si hidosenia pacatelor, potrivit RM , imi pune ecuson de mincinos? Cine este in Hristos este o fiinta noua. Mai arat ca in 21 august 1992 m-am pocait in urma cuvantului rostit printr-un evanghelist Rich Wilchinson, cuvantu pe care l-am putut intelege intrucat era tradus de fratele Nelu Bochian , unul din cei cinci copii ai fratelui Pavel Bochian. Fatele Pavel bochian a venit frecvent in casa mea si eu ii port o recunostinta vie . La ce-mi foloseste sa fi luat cunostinta de sustinerile din RM cand, Biblia ne invata sa fim intelepti „ca serpii” parca asa scrie , si neprihaniti ca „porumbeii”. Fatele Bochian Pavel povestea mereu despre 2 case, una construita pe nisip si alta pe stanca. Cultul Penticostal in Romania potrivit RM a aparut in acelasi an ( 1921) ca si Partidul Comunist Roman. A venit 1989 si un sistem ( casa construita pe nisip?)a fost luat de valul schimbarilor. Sunt uimit cum CV in sustinerea RM , arata ca este lucrare duhovniceasca bine primita in mediul academic, de unde in media necrestina, apar comentarii favorabile Cultuui Penticostal . Fratilor sa veghem unii asupra altora si sa ne indemnam la fapte de dragoste dandu-ne exemlu pe noi insi-ne . Sa ne aplecam cu dragoste si sa ridicam pe cel cazut, cu blandete, luand aminte, (1 Corinteni 9:27) cu responsabilitate la noi insi-ne sa nu cadem si noi. Indraznesc frate CV , sa iti comunic faptul ca te admir si sunt recunsocator lui Dumnezeu pentru modul in care binecuvanteaza poporul prin predica ta insa spune-mi ca unuia care nu am absolvit ITP-ul cum ajuta RM lucrarea lui Dumnezeu in Romania si pe Terra.
    Inchei cu dorinta ca in lucrurile in care suntem de acord sa mergem impreuna iar in cele in care avem opinii deosebite Domnul Iisus Hristos sa ne lumineze. PACE.

    • Frate Iosif, îți mulțumesc pentru mesajul sincer și direct.
      Păcatele făcute înainte de nașterea din nou sunt spălate în sângele Mielului și nu mai constituie o problemă pentru credincioși. Însă după ce am încheiat un legământ de credință și ascultare cu Hristos, păcatul trebuie mărturisit de îndată ce a fost înfăptuit.
      Te încurajez să îi mulțumești lui Dumnezeu pentru amintirile frumoase pe care le ai cu Pavel Bochian și cu alți slujitori. Și eu îmi amintesc lucruri frumoase despre el. Prin 1993-1994 l-am auzit predicând în duminica floriilor, un mesaj excelent despre smerenie.
      Lucrarea RM este necesară pentru a înțelege care a fost influența pe care orânduirea comunistă a avut-o asupra Bisericii Penticostale, astfel ca să ne putem îndrepta. De asemenea, asumarea acestui trecut este necesară din motive care țin de pocăință, dreptate și adevăr. Și nu în ultimul rând, cunoașterea acestui trecut ne face și mai conștienți de lupta pe care o avem de dus în fiecare generație pentru a nu cădea în plasa vrăjmașului.
      Fii binecuvântat!

  5. Tiberiu Lucescu zice:

    Neculai de la Bivolarie a zis cam asa: Cartea asta a facut zarva, dar daca Dumnezeu a ingaduit sa iasa asa o carte, cu siguranta stie El ce face!

  6. fr. Gheorghe zice:

    Daca cineva citeste cu atentie cartea RM poate sa vada clar ca nu este vorba de nici o afirmare nici o rasbunare ; totul depinde de atitudinea cititorului.
    Daca luam Biblia si in Biblie gasim patriarhii cu calitatii pozitive si la fel si negative .
    Oameni iubiti de Dumnezeu , Avraam omul credintei prieten cu Dumnezeu are si partile negative „minciuna” …. ascultarea de Sara se se culce cu roaba consecintele se vad si astazi.. ce sa zicem de David om cu inima dupa voia Lui Dumnezeu cade in adulter, si apoi omoara un soldat credincios nevinovat.. si multe ALTELE….
    Taote sunt scrise cu un scop sa facem binele si sa ne pazim sa nu cadem in greseli cind ne va veni rindul nostru la ceasul incercarii
    Singurul judecator drept este Dumnezeu el cintareste povara incercarii si El vede si partile bune si pe cele rele a fiecarui suflet
    Biserica Lui Cristos nu e scutita sa mai treaca prin situatii similare de persecutie de vinzari de fratii , de compromis al biserici indiferent unde am fi in lumea asta.
    Frate Vasilica Croitoru cartea dumneavoastra este un semnal de alarma pentru noi totii ; Nicidecum sa condamnam ci sa tacem sa ne verificam si analizam.
    Ce fel de oameni vom fi noi cind vom ajunge in ceasurile incercarii ;
    Se pune intrebarea: Noi aaceptam legea compromisului , si a tradarii?

  7. Paul zice:

    Scriptura intreaga ne relateaza fapte adevarate, greseli omenesti, lucruri care ne produc sentimente de uimire ..cum se poate ca Avraam? Cum se poate ca Petru? David?

    Din ce am inteles eu, asa la suprafata, cred ca demersul acestei carti este unul dorit sa fie benefic, care sa duca la pocainta. Dar sunt unii care nu doresc sa aplice binele pe care aceasta carte l-ar putea produce. De ce?

    Pentru ca ..si nu as vrea sa dau exemple cu gramada …sunt multi care inca nu stiu sa ierte, sa ajute, sa vindece ci doar sa afunde omul in pacatul sau, fara a-l ajuta sa se ridice (vezi Pilda Samariteanului milostiv). De ce atata impotrivire?

    Peste ani, daca astazi nu se vorbeste, se va vorbi…daca nici peste cativa ani nu se va intampla acest lucru, intr-o zi se va afla – tot asa cum se intampla astazi despre cei din trecut, se vor da pe fata lucruri ale prezentului nostru. Ceea ce e rau ca multe metode nebiblice si chiar nestatutare se practica la greu in Cult – un cult care se doreste crestin (iarasi nu as doresc sa dau exemple, doar daca e nevoie).

    Sa ne ajute Domnul sa avem puterea de a ne pocai, macar acum in ceasurile acestea tarzii.

    • Marcel Moisa zice:

      Cu parere de rau ,recent am vorbit cu un frate si intrebindul de cartea RM mi-a raspuns ca el nu vrea sa citeasca aceasta carte si ca la ce e buna ? si ca nu ajuta la nimic …
      Incercind sa-i explic ,am vazut la el o atitudine de …incapatinare de a intelege …( si e un frate simplu adica nu cu functii si cred ca e sincer ).
      Cu exemplul acesta incercam sa raspund unora cari se intreaba …de ce unii nu doresc sa vada ce vrea aceasta carte sa comunice ?
      Eu as zice ca acesti oameni sunt ignoranti fata de marile implicatii ce la are tradarea /colaborarea cu secu .Dar totusi cind e vorba sa dezbati problema …au si ei o opinie si nu se lasa usor convinsi .Trebuie tinut in calcul si acet tip da frati .Am scapa de o gramada de :de ce ? de ce ?…

  8. Pingback: Vasilică Croitor despre Răscumpărarea memoriei « Istorie Evanghelica

  9. banat zice:

    eu zic era bine sa iasa cartea mai devreme si e f bine ca a fost scoasa pentru ca prea mult a dospit aluatul trebuia cunva sa iasa la suprafata adevarul si toti care au jucat rolul ca pocaiti la biserica si afara diferiti { comunisti}. multi frati parinti au suferit pe urma acestora. si daca cineva nu a cunoscut bataile comuniste .a fost jalnice suferinte pina acolo se incheia moartea ori nu mai te intorceai la cei dragi a tai de acasa.

  10. Adrian.S zice:

    Felicitarile mele frate Vasilica.De multe ori cand vorbeam despre pocainta cu oamenii ma loveam de un lung sir de acuzatii nefondate gen:”Las ca stiu cum e fratele x sau sora y.Stiu ce ticalosenii face.Voi stiti bine sa-i vorbiti de rau pe altii da la voi in ograda nu va uitati niciodata.”
    Ei bine,in momentul in care a aparut cartea ta,aceeasi oameni mi-au spus:Da Domnule,vad ca e ceva de voi,daca sunteti dispusi sa va cercetati chiar si fratii vostri.
    Ei bine,din momentul acela toate acuzatile gen:sustineti talharii,aparati coruptii,si alte inventii(lumea are imaginatie nu gluma) au disparut.
    In sfarsit putem vesti evanghelia fara teama.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s