Rezumatul întâlnirii de la Brașov (011)

În meandrele redundanței

O altă scuză invocată împotriva semnării declarației la Brașov a fost cea rostită de pastorul Nelu Gurău:

„Declarația aceasta este un lucru redundant. Este un lucru în plus. Nu ajută cu absolut nimic.”

Sunt sigur că toți cititorii cunosc ce înseamnă cuvântul redundant, dar de teamă să nu greșesc eu, voi reda definiția din dicționar:

REDUNDÁNȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei.

Ați înțeles? Semnarea declarației ar însemna o aglomerare a măsurilor luate pentru rezolvarea trecutului nostru! Este un surplus de acțiuni, de dezbateri deschise, o abundență inutilă de comisii care analizează istoria noastră și enorm de multe declarații care s-au dat deja.

Însă viața bate filmul. Realitatea este alta: au trecut douăzeci de ani în care nu s-a acționat decât în direcția ascunderii adevărului, douăzeci de ani în care subiectul a fost tabu, douăzeci de ani în care nu s-a făcut nimic pentru identificarea celor care au suferit sub comunism din pricina fraților lor, douăzeci de ani în care unii au continuat să poarte rușinea acțiunilor de compromitere realizate uneori chiar cu ajutorul fraților lor. DOUĂZECI DE ANI. Pardon, douăzeci de ani și 11 luni.

Dacă mimarea interesului față de trecut se consideră tot o acțiune legitimă, atunci recunosc că suntem de-a dreptul redundanți. Am avut o pleiadă întreagă de promisiuni neonorate, o abundență de dezinformări, un surplus de măsuri luate ah-doc și, desigur.

Pentru că nu s-a făcut nimic până acum, spunea pastorul Nelu Filip, trebuie să acționăm acum:

„Eu cred în posibilitatea de a sta față în față, cu propria noastră conștiință.”

La aceasta servește declarația. Dacă cineva a mărturisit în declarația sa că a colaborat, când va apărea dosarul, el va fi exonerat de orice vină fiindcă a fost sincer. Aceasta nu este redundanță, ci doar pragmatism. Sau mai simplu, ca să nu apelăm iar la dicționar, bun simț.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Rezumatul întâlnirii de la Brașov (011)

  1. suceavaevanghelica zice:

    De maine pe acest blog va aparea in articole Bistrita. La Brasov nu s-a reusit apucarea pe drumul normalitatii, la Bistrita, delegatii si pastorii vor hotari. Se pare ca schimbarea este o necesitate sa vedem daca va exista vreo sansa cu electoratul existent. Va ramane oare Bistrita in istorie ca „locul in care s-a produs o schimbare” ? Voi ce credeti ?
    http://suceavaevanghelica.wordpress.com/2010/11/17/congresul-electiv-al-cultului-penticostal-din-romania-va-aduce-o-schimbare/

  2. Gherghel Virgil zice:

    Nu stiu daca va ramane Bistrita un loc al schimbarii sau un loc de unde plecam ,,cu pluta pe Bistrita”. La cateva ore inainte de alegeri se pune o intrebare ,,eu cu cine votez?” Asta dupa mediatizarea si prezentarea de viziune facuta de fiecare candidat.

    • ialomitaevanghelica zice:

      La noi ca la partidele politice. Intrebarea care ar trebui pusa in mod serios este: ”Cat din tot ce se intampla in Cultul Penticostal este aacceptat si de Domnul Isus si de Duhul Sfant?
      Doamne, ai mila de noi!

  3. Cristi zice:

    Este 19 noiembrie, o zi asteptata de multi.

    Neavand somn, mai citeam presa (evz) de ieri. Pe langa articole mi-a atras atentia un anunt publicitar: Spitalul de Psihiatrie Sapunari, judetul Calarasi scoate la concurs functia de manager. Printre multe alte criterii din partea candidatilor se solicita si „j) declaratia pe propria raspundere privind necolaborarea cu securitatea inainte de anul 1989;”.

    Nu am putut sa nu ma intreb: Cum de se intampla, in Romania, ca pentru a fi manager la Spitalul de Psihiatrie Sapunari (spitalul de „nebuni”) e nevoie de declaratie privitor la ne-colaborarea cu securitatea, dar pentru a fi lider national in cadrul unui organizatii cultice crestine nu trebuie sa declari nimic despre relationarea cu securitatea?

    Orice alt comentariu mi se pare, acum, a fi de prisos…

    • Cristi,
      „Noi credem in ‘har’ „, cei „din lume” nu… Poate asta o fii motivul, mai sti?!!! 🙂
      Adica, stai sa spun, noi credem in „har” daca ai colaborat, nu daca ai fii fumat sau alte maruntisuri. pt maruntisuri faci ani grei nu mai iei cina multa vreme.

    • ialomitaevanghelica zice:

      Odata ce a fost refuzata completarea Declaratiei de necolaborare sau colaborare cu secu, ar trebui sa se solicite semnarea, pe propria raspundere, a unei alte declaratii: ”Declaratie de colaborare cu Duhul Sfant in lucrarea de zidire a Bisericii lui Hristos”.
      Atunci sa vezi ingramadeala.
      Insa, o colaborare cu Duhul Sfant ar trebui demonstrata prin pocainta, indreptarea greselilor din trecut, iertare, semne si minuni divine, nu semne de coruptie si aranjamente electorale.
      O colaborare cu Duhul Sfant ar trebui demontrata printr-o dedicare sincera in scopul slujirii Bisericii lui Hristos, nu prin campanii electorale pentru ocuparea unei pozitii in conducerea Organizatiei.
      Cand vom avea si noi oameni/conducatori care sa poata spune cu toata convingerea, fara aranjamente electorale, ”caci s-a parut nimerit Duhului Sfant si noua…”, caci ”Duhul Sfant a zis:Puneti-Mi deoparte pe…”?
      Raspunsul: Doar atunci cand va exista o reala colaborare cu Duhul Sfant.

      • DRAGO zice:

        @ialomitaev..
        Te citez”Declaratie de colaborare cu Duhul Sfint in lucrarea de zidire a Bisericii lui Hristos”.
        Iata DECLARATIA data de conducerea CP -prin pastorul Bumbar Simion la CURSUL TINUT STUDENTILOR FACULTATII BETANIA ARAD pregatind NOII LIDERI si care este definita astfel;

        – Darul proorociei NU SE AMESTECA in slujba pastorului,care este numit de Biblie „Ingerul Bisericii”(Apoc.2:1;8;12;18)

        Tinind seama de faptul ca Duhul proorociei este ATRIBUTUL Duhului Sfint „observati” cit de strinsa este COLABORAREA liderilor de Adunare cu Duhul Sfint ajungindu-se astfel la situatia prezenta astazi in adunarile penticostale.

    • Samuel Benza zice:

      Nu am posibilitatea sa iti dau mai multe puncte, dar ti-as da sincer, pe putin 100.

      Buna remarca.

  4. Andreas zice:

    Si eu ma intreb acelasi lucru Cristi, este foarte dureros ca se intampla astfel de lucruri printre „penticostali”. Domnul Isus le spunea ucenicilor si este valabil si pentru noi astazi: ”Caci va spun ca, daca neprihanirea voastra nu va intrece neprihanirea carturarilor si a Fariseilor, cu niciun chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.” (Matei 5:20)

  5. Paul zice:

    Se pare ca domnul cu „redundanța” este noul vicepresedinte.

    „Declarația aceasta este un lucru redundant. Este un lucru în plus. Nu ajută cu absolut nimic.”

    Pofta buna!

  6. manuintrigatu zice:

    pare redundanta situatia insa i-a adus vestita pozitie nr.2! Ar fi interesant ce expresie a folosit nr 1 adica Rivis in continuarea „monarhiei penticostale”. Apropo nu pot sa uit expresia: „Ionel stai pe locul 2 acolo unde esti!! :))”

  7. Paul zice:

    Din nou, nici o persoana din generatia mai tanara. Pana la urma cei care au iesit in functii au semnat sau nu aceste lucruri in plus?

  8. Dan from Portland zice:

    „Noua conducere a Cultului Penticostal din Romania
    Posted on 19 noiembrie 2010 by suceavaevanghelica

    Presedinte – Tipei Rivis Pavel

    Vicepresedinte – Gurau Ioan

    Secretar – Romu Mocanu”

    So is done!!!
    T.R.P.-reales la al IX-lea Congres 😦

  9. Gherghel Virgil zice:

    Dupa cum spuneam Bistrita ramane locul unde nu ai voie sa vorbesti, nu ai voie sa stii ce vor face cei pe care-i votezi, nu ai voie sa stii daca au fost sau nu colaboratori ai securitatii. Si totusi peste 600 de votanti am votat. Ce ? Ce era pe biletele primite. Si avem conducere noua: Pavel Rivis Tipei – presedinte, Gurau Ioan – vicepresedinte, Mocanu Romu – secretar.

  10. Paul zice:

    600 🙂 si de erati 1000 tot una era. Aceste lucruri sunt aranjate din timp, nu acolo pe loc. Hai sa parasim copilaria.

    Domnul sa fie cu noi cu toti! Amin…amin!

    Important este ca sunteti sub control. Ca va tin laolalta si va iubesc, cand doresc ei.

  11. ANY zice:

    Viciile sunt comisia în faţa căruia dă examen virtutea.Voinţa este a celor puternici, dorinţa a celor slabi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s