Proiect „In memoriam Biserica subterană”

De când am început să aprofundez subiectul persecuției Bisericii asist cu durere cum istoria ni se scurge printre degete. În general, generația tânără are cunoștințe vagi și haotice despre perioada comunistă. Tragic este că această confuzie se accentuează în timp ce suntem contemporani cu mulți eroi ai credinței. Și totuși, mărturiile lor sunt necunoscute, iar curajul lor nu va inspira pe nimeni câtă vreme vor rămâne anonimi.

Pentru că timpul nu iartă, este imperios necesar să grăbim recuperarea acestei istorii. De aceea am inițiat un proiect intitulat „In memoriam Biserica subterană”.

De-a lungul timpului am discutat cu multe persoane care au materiale de mare valoare pentru memoria Bisericii persecutate din România: documente (de anchetă, percheziție, confiscări), fotografii, casete audio, video, benzi de magnetofon, cărți și caiete cu cântări scrise de mână, diverse obiecte cu care se împodobeau casele credincioșilor, acte originale, instrumente la care au scris sau au cântat compozitori creștini, scrisori și corespondență între cei persecutați etc.

Eu am început să colecționez astfel de obiecte și în ultimele luni am intrat în posesia unor fotografii de mare valoare (o fotografie din timpul unei percheziții acasă la Caraman, alta cu credincioși prinși în flagrant la rugăciune în case, printre ei și Costache Ioanid). Am făcut rost de un statut în original al uneia dintre ramurile penticostale de dinainte de unificare. O bucată din sârma ghimpată din jurul zidurilor închisorii din Jilava este transformată în cunună de spini în biroul meu…

Invit pe această cale pe toți cei interesați în conservarea acestor mărturii ale suferinței pentru credință să se alăture acestui demers. Cum va evolua acest proiect depinde de noi toți, de respectul pe care îl avem pentru istorie și pentru eroi. Variante de valorificare în plan educativ și memorialistic există. Colecţia aceasta ar putea fi expusă în diverse expoziţii, am putea obține un spaţiu dedicat într-un muzeu (precum Memorialul de la Sighet) și lista ideilor este deschisă.

Voi reveni cu detalii. Între timp, aștept sugestiile dumneavoastră

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

29 de răspunsuri la Proiect „In memoriam Biserica subterană”

  1. DanutM zice:

    Felicitari, Vasilica, pentru aceasta initiativa. Alaturi de initiativa noastra de istorie orala, a centrului de istorie evanghelica de la Iasi, aceea de aduna marturii verbale ale celor care au trecut prin persecutia comunista, ea poate contribui la constituirea unei arhive a persecutiei care sa contribuie la o mai buna cunastare a realitatii ci privire la perioada comunista.
    Sper sa putem colabora in aceste initiative.

  2. Pingback: Proiect „In memoriam Biserica subterană” | Răscumpărarea memoriei « Persona

  3. Pingback: Proiect „In memoriam Biserica subterană” (via Răscumpărarea memoriei) « Methoughts, mefeats and medefeats

  4. marius turza zice:

    Ionica Petrescu dintr-o localitate invecinata cu Pitestiul a fost inchis 5 ani in timpul comunistilor. Fetita lui a fost vindecata miraculos (dupa ce medicii au dat-o acasa sa moara in familie) la un cerc de rugaciune al penticostalilor din Pitesti. A urmat imediat convertirea. Mi se pare ca el era notar iar sotia lui invatatoare-educatoare. A devenit un lider si un gazduitor al tinerei Biserici Penticostale din localitatea lui. La proces i s-a cerut sa renunte la credinta. „Nu renunt domnule, nu renunt !”. Exista martori contemporani ai depozitiei dumnealui de la procesul ce i s-a intentat. Dupa eliberare a povestit familiei cum credinciosii din detentie simteau nevoia acuta sa faca un bine colegilor de celula. Dar ce bine sa faci cand esti privat de toate drepturile si bunurile tale? Au descoperit totusi unul… Se ofera sa toarne apa necesara spalarii de dimineata a mainilor detinutilor. Macar atat daca conditiile pe care le aveau nu le permitea sa savarseasca un bine mai mare. Povestea lui am auzit-o personal de la nepotul lui, Petrescu Constantin. Am fost impresionat de viata acestui om. M-as bucura daca l-ati avea in vedere si pe Ionica Petrescu atunci cand o sa redactati cartea. Pot sa va pun in legatura cu nepotul lui (credincios si el, actualmente student ITP la o varsta inaintata) daca vreti sa cunoasteti mai multe detalii.

  5. Felicitări pentru iniţiativă, frate Vasilică:
    Zic de pe acum ca Domnul să îţi dea succes în ceea ce vei face!

  6. Pingback: Declarația zilei – 22 decembrie 2010 « Istorie Evanghelica

  7. Remus zice:

    Fr. Croitor ,

    din toata treaba asta cu Rascumpararea Memoriei , au iesit la iveala doar 2-3 turnatori la Securitate , dintr-o natiune intreaga ???

    • @Remus, motivația și spiritul cărții au fost altele decât cele percepute de tine. Dacă vei citi cartea vei vedea că deconspirat a fost un sistem, exemplele individuale fiind necesare ilustrării realității. De aceea au sărit în sus mai tare cei care au slujit cu abnegație sistemul comunist, chiar dacă numele lor nu apărea în carte.

  8. Pingback: Un demers necesar. Recuperarea istoriei Bisericii subterane « Istorie Evanghelica

  9. Emana zice:

    Ma inclin cu respect pentru initiativa dvs. Insa in acest moment cred ca exista acel conflict intre generatii care poate fi un adevar si/sau provocare. Tinerii sunt preocupati de multe alte lucruri total diferite. Eu, personal, am fost si sunt fascinat de perioada ’39-’89, o jumatate de secol plina de evenimente. Va fi interesant sa vedem rezultatele acestei initiative. Felicitari inca odata!

    • @Emma, tocmai pentru că nu cunosc ce istorie bogată este acoperită de ochii lor, tinerii sunt preocupați de multe lucruri total diferite. Eu știu că mulți din generația tânără din România au aspirații înalte. Cred că unii se vor alătura acestui demers și astfel vor deschide și apetitul altora pentru istoria bisericii persecutate.

  10. Moi zice:

    Felicitari pentru initiativa , avem nevoie de a ne reconstrui reperele .
    Voi anunta initiativa si pe grupul PromovareaRomaniei http://www.linkedin.com/groups?home=&gid=3542482&trk=anet_ug_hm , http://www.promovarearomaniei.ro

  11. mia zice:

    DE CE NU VRETI SA STATI DE VORBA CU UN INFORMATOR (JOHN-RM) VAM CERUT ACEASTA SI MAI DE MULT? AR FI CORECT DIN PARTEA DV.SA ASCULTATI UN ACUZAT.VA ROG DATI UN RASPUNS CHIAR DACA NU PUBLICATI COMENTARIU.

  12. Pingback: Se caută colaboratori în proiectul „In Memoriam Biserica subterană” | Răscumpărarea memoriei

  13. Tomuta Mircea Florin zice:

    Tinerii care sant biserica de maine au nevoie sa afle tot adevatul pentru a schimba ceva din miscarea penticostala care in multe zone ale tarii si-a pirdut identitatea.
    Domnul sa va de-a putere.

  14. Pingback: Se caută colaboratori în proiectul „În Memoriam Biserica subterană” « Istorie Evanghelica

  15. davidcarmel zice:

    VASILICA..te sustinem in totalitate. FA CURATENIE…
    bINE AI FACUT CA I-AI DEMASCAT PE PENTICOSTALII TURNATORI LA SECURITATE. DACA AVEAU ONOARE SI FRICA DE DUMNEZEU , RECUNOSTEAU ADEVARUL.

  16. Pingback: In Memoriam – patrimoniu pentru memorial | Răscumpărarea memoriei

  17. pete zice:

    Vasilca m-as bucura daca nu ai avea nevoie de ajutorul lui davidcarmel pentru depistarea „pentcostalilor aia” cred ca ma intelegi la ce ma refer GBY

  18. petru laze zice:

    Frate Vasilica

    Idea de a scrie o istorie a Biserici subterane este foarte buna dar trebuie inceput cu biserica primara din Romania. Biserica suterana a existat parallel cu biserica legala, alteori sa confundat cu biserica legala dar ea a existat. Inca din timpul apostolilor biserica legala a fost reprezentata prin Iuda care era unit cu Statul. In Romania inca din timpul lui Bradin a existat o biserica la Valea Larga judetul Cluj linga Cimpia Turzii. Cele doua biserici au colaborat impreuna pina la persecutiile din timpul lui Antonescu dupa care au intrat in ilegalitate adica subteran. Datorita unor contradictii interne cele doua biserici n-au mai colaborat, unii spun ca biserica de la Paulis a fost acuzata de colaborare cu Statul (comunistii) adica unii din membrii conduceri biserici ar fi fost in puscarie cu Petru Groza fondatorul primului govern communist.
    Astfel in anul 1946? biserica de la Paulis s-a legalizat iar cea de la Valea Larga a ramas in ilegalitate si-a supravetuit alaturi de Martori lui Iehova care din 1946 au trecut subteran pina la caderea comunistilor 1989. Ardeu in cartea Apocalipsa aminteste despre o conversatie a lui Bradin cu acesti frati la Cimpia Turzii. In anul 1975 eu am trecut cu autobusul prin localitatea Valea Larga si am vazut ruinele acestei biserici in stilul bisericilor ortodoxe si de aceeasi marime de caramida dar fara acoperis. Un timp a servit ca magazine la Coperativa Agricola de Productie (CAP) dar cu timpul a parasite-o si CAP si a intrat in rindul ruinelor istorice, nu stiu daca acum mai exista, tare as vrea s-o vad. In anul 1980 in Cimpia Turzii exista un grup de frati penticostali care aveau aceeasi doctrina numai ca unii purtau barbi noi ii numeam fratii Rendesesti dupa numele celui mai batrin. De multe ori veneau la biserica penticostala pina cind pastoral nostrum le-a interzis sa mai predice in biserica. Ei nu s-au unit cu biserica penticostala legala din cauza persecutiei, cu timpul copii lor s-au facut membri la noi iar dupa caderea comunistilor si-au ales un pastor de la biserica penticostala si au fuzionat cu una din bisericile existente. In anul1985 la Sacramento exista o biserica independenta legalizata dar fara sa apartina unei asociatii a carei pastor venea dintr-o biserica subterana din Moldova—biserica lui Miluta eu am fost membru pina cind m-am mutat la Detroit, au mai fost si alti frati in biserica care au venit din biserici subterane, unul din ei a fost fratele Filip tot din Moldova.
    Aceasta este numai o mica pagina din istoria atit de zbuciumata a biserici subterane.

    Detroit 12-29-2010 Petru Laze

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s