Dr.Emanuel Conțac – OglindaNet (3)

Am adăugat încă o secvență din interviul lui Emanuel Conțac în care face referire la accesul la dosarele existente la CNSAS. Bătălia care se duce pentru ascunderea istoriei reale de ochii cercetătorilor, și implicit ai credincioșilor, este reală și imorală. Există în cadrul CNSAS unii funcționari și conducători care au acționat cu profesionalism și în spiritul legii pentru a facilita accesul cercetătorilor la documente. Din nefericire, există și o altă categorie de funcționari care au alte interese, după reiese și din articolul de mai jos. Păcat că în hora aceasta au intrat și unii slujitori.

Reporter: Au existat ori se află în desfăşurare măsuri concrete în cadrul cultului după apariţia acestei cărţi?

Emanuel Conțac: Nu vreau să mă arăt prea optimist în privinţa efectelor cărţii, fiindcă am semnale clare că CNSAS a început, mai nou, să obstrucţioneze cercetarea acolo unde este vorba de dosare sensibile. Unul dintre apropiaţii mei interesat de istoria mişcărilor evanghelice a studiat deja multe dosare pe această temă şi la scurtă vreme după lansarea cărţii Răscumpărarea memoriei n-a mai primit dosarele aşteptate.

Iau un singur exemplu: a văzut dosarul unuia dintre foştii vicepreşedinţi ai Cultului Penticostal (din perioada comunistă) şi după un timp a cerut să-l revadă. I s-a spus că nu există niciun dosar pe numele persoanei respective, în condiţiile în care îl ţinuse cândva în mână!

Fiindcă am avut eu însumi contact direct cu CNSAS, în calitate de cercetător acreditat, nu am niciun fel de reţineri în a afirma răspicat că structura de conducere a acestei instituţii moşteneşte parţial „sistemul ticăloşit”.

Am fost foarte surprins să descopăr că, într-o perioadă în care tema cercetării mele la CNSAS nu era încă publicată pe site-ul CNSAS, Ioan Ceuţă, preşedintele Asociaţiei „Adunările lui Dumnezeu”, unul dintre contestatarii cei mai feroce ai Răscumpărării, cunoştea deja tema mea de cercetare şi făcea referire la ea într-o scrisoare publică injurioasă în care eram atacat „în solidar” cu autorul cărţii. De unde avea domnul Ceuţă această informaţie şi altele la care face referire? Nu putea şti decât de la unul dintre membrii colegiului CNSAS, fiindcă cererile de acreditare nu sunt văzute decât de aceştia.

Cu alt prilej, când acelaşi domn pomenit anterior s-a folosit de informaţii obţinute ca şi cercetător pentru a ataca virulent, printr-o scrisoare deschisă, pe un pastor penticostal, am făcut o sesizare către Colegiul CNSAS, atrăgând atenţia că, potrivit legislaţiei, acreditarea lui Ioan Ceuţă ar fi trebuit ridicată! Credeţi că s-au sinchisit? Domnul cu pricina are proptele prea solide în interiorul Colegiului, iar Colegiul nu se sinchiseşte de „legalitate” sau alte mofturi. La sesizarea mea am primit, în chip de răspuns, o mustrare părintească şi o predicuţă pioasă cu trimiteri biblice. Vă puteţi imagina funcţionari ai statului, plătiţi din banii noştri, care, în loc să aplice legea şi să pună capăt abuzurilor, vă ţin predici despre caracterul depăşit al Legii Talionului? Nu mai pun la socoteală că, uneori, cercetătorii „muritori de rând” aşteaptă şi un an de zile pentru a obţine copii după dosare. Prin comparaţie, cei care au cunoştinţe în interiorul Colegiului primesc copii în regim de urgenţă, uneori chiar de pe o zi pe alta. Există, aşadar, un „ecumenism de cumetrie” foarte solid între foşti „activişti” de vârf din spaţiul religios evanghelic (şi nu numai) şi „structurile ticăloşite” înfiltrate în chiar creierul instituţiei care ar fi trebuit să facă procesul de „decomunizare” unul rapid şi eficient. Din păcate, în unele cazuri, pentru a afla adevărul integral va trebuie să mai aşteptăm o vreme. E însă doar o chestiune de timp.

Citiți interviul integral pe situl OglindaNet

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Dr.Emanuel Conțac – OglindaNet (3)

  1. fr. Gheorghe spune:

    daca rascolim amintirile dupa revolutie nu mai retin exact care ziar din Bucuresti scria cu un titlu mare cam asa: Securiatatea Romana a introdus in tara aparate de ascultat prin intermediul pastorului Ceuta . articolul asta o aparut in perioada de dupa revolutie.

  2. Daniel spune:

    Citind aceste doua articole ce reprezinta parti din interviul Dr. Emanuel Contac traiesc un sentiment de neincredere generala. Institutia pe care a ceeat-o Dumnezeu pe pamant si pentru care a investit totul e Biserica, incet dar sigur aceasta parca isi pierde din credibilitatea … ca rezultat al actiunii celui rau. Conflicte la nivel local, conflicte la nivel regional conflicte peste tot, toate pentru a pastra sau pentru a accede la o functie si te intrebi pentru ce e nevoie de o centralizare, fiecare biserica in parte nu se poate administra singura (ceea ce si face) fara a fi nevoita sa suporte deciziile si solutiile acordate in necunostinta de cauza. Nu spun ca in afara de binecunoscuta invitatie de a plati „Cota Cultului” din partea Cultului altceva nu mai auzim de la acest organism de conducere. Cred ca traim vremuri in care mai putin conteaza lucrarea Domnului si mai mult conteaza functia, interesul propriu, favoritismul de aceea e un dezinteres complet din partea conducerii Cultului Penticostal pentru a scoate la iveala adevarul si pentru asi recastiga credibilitatea!

  3. romanul spune:

    Citind cele consemnate de fr Daniel ma incearca un gind (sper sa fie de unde trebuie): oare nu cumva se stie ca nu poate veni Domnul Isus a doua oara pina nu vine lepadarea de credinta si mai mult, ascultind niste predici ale unor frati scumpi, aceasta lucrare a si inceput.? Fr.Daniel, cred ca in cele afirmate de tine este un mare simbure de adevar.S-apoi de unde atita de multa filosofie, atita cearta de vorbe cind, la toate cele cconsemnate in Rascupararea memoriei avem raspunsurile atit de clare in biblie? Dupa felul in care este scrisa cartea si dupa felul cum este sustinut dialogul pe seama acesteia, eu zic sa multumim lui Dumnezeu ca a lasat-o pe mina unui si tinar, si pastor si pregatit si curat ca relationare sociala si spre deosebire de „eroii” carti, nu poate fi banuit de necuratiei decit dintr-un duh de care nu ne trebuie.Dumnezeu sa va binecuvinteze si sa ne bucuram impreuna de binefacerile ADEVARULUI.

  4. Pingback: 15 postări în Top 100 WP (09.03.2011) « România Evanghelică

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s