A fost sau n-a fost? Despre Congresul de la Timișoara, 2006 (3)

Să revenim acum la miezul discuției despre Congresul de la Timișoara. Am pretenția că am fost extrem de atent la Timișoara, având în vedere următoarele motive: (1) eram cosemnatar al Rezoluției CRPC, (2) primisem cu vreo 10 zile înainte de Congres un dosar pe care un credincios și-l scosese de la CNSAS. În aceste condiții, atât eu cât și cei care știam de existența dosarului eram direct interesați să vedem cursul dezbaterilor.

Voi sări peste detaliile unei încercări de intimidare a mea și a președintelui CRPC de atunci, Ghiță Rițișan. Aceasta s-a petrecut într-un mod straniu, într-un birou al Bisericii Elim, unde am fost convocați imediat ce am intrat pe poarta bisericii. În fine, manevra aceea nu a reușit, sau cum spunea Securitatea, s-a ratat.

Deși Rezoluția fusese înmânată președintelui Cultului de către subsemnatul, cu vreo 5 luni înaintea Congresului, aceasta nu ar fi fost luată în discuție dacă nu era interpelarea din bancă a unui păstor din Botoșani. A fost evident că se încerca sub toate aspectele încetarea dialogului pe această temă, însă din sală au existat multe persoane care au insistat să fie citită Rezoluția, cerând ca membrii noului Consiliu Bisericesc să declare dacă au colaborat cu Securitatea, și în ce condiții.

De cealaltă parte, cei care aveau acces la microfon (fiindcă numai „aleșii” luau cuvântul de sus, ceilalți vorbeau din bănci) se străduiau să invoce tot felul de motive împotriva unei declarații. Motivele sunt de-acum arhicunoscute. Manipularea cea mai gravă și care, din păcate, a făcut carieră este aceea că toți păstorii ar fi colaborat cumva cu Securitatea, că nu se putea altfel. În acele momente, chiar din Consiliul Bisericesc au fost câteva persoane care au luat cuvântul, lucru nemaiîntâlnit până atunci, și au contrazis aceste false presupoziții. Moise Ardelean și Romi Mocanu au fost printre cei care au susținut că nu toți au colaborat.

Ce au adus nou acești vorbitori a fost faptul că au făcut o diferențiere clară (și necesară) între a fi chemat la împuternicitul cultelor, lunea, pentru a raporta starea de spirit din biserică și calitatea de informator. Celor care susțineau sus și tare că toți au colaborat într-un fel, deci o declarație nu ar avea rost, aceștia le-au răspuns că unii au avut nume conspirative, au dat informații secrete (nu s-au dus la Securitate să înșire baliverne),au primit bani sau avantaje pentru delațiunile lor etc.

Argumentația lor a fost suficient de puternică și venind de la microfonul conferinței, a putut fi recepționată pozitiv de către sală. În consecință, s-a căzut de acord că sala cunoștea elementele care departajează colaboratorii Securității de persoanele care au rezistat în fața presiunilor sistemului comunist. Apoi, vorbitorii de la microfon au făcut primul pas, oferind un exemplu de declarație care ar evita victimizarea cuiva în mod eronat. Redau, din memorie, declarația făcută de Moise Ardelean:

„Jur înaintea lui Dumenzeu și a celor prezenți că nu am fost colaborator al organelor de Securitate, nu am dat informații Securității, nu am avut nume conspirativ, nu am primit bani din partea Securității… Să mă pedepsească Dumnezeu cu toată asprimea dacă nu am spus adevărul.”

Trebuie să mărturisesc că am fost adânc impresionat de încheierea jurământului (fiindcă declarație este prea puțin spus în acest context). Astfel totul căpăta un ton solemn și grav, binevenit în condițiile în care anterior se încercase bagatelizarea întregii discuții. Elementele din care a fost alcătuit jurământul erau lipsite de ambiguități.

În aceste condiții, faptul că toată lumea se întreabă dacă au fost trei întrebări la Timișoara sau numai una este lipsit de relevanță. Dezbaterea din timpul congresului a condus la o formulă pentru jurământ care nu a lăsat loc de confuzii. Întrebarea nu era doar ai colaborat sau nu, ci care a fost natura relației cu Securitatea: ai dat informații, ai avut nume conspirativ, ai primit avantaje etc.

Care au fost răspunsurile? Păi au oscilat între emblematicul „a fost sau n-a fost”.

Va urma

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la A fost sau n-a fost? Despre Congresul de la Timișoara, 2006 (3)

  1. fr. Gheorghe spune:

    Domnul sa il binecuvinteze pe Moise Ardeleanu a fost sincer si la inaltime.

  2. pete spune:

    in urma la acest raspuns nu mai exista nici o urma de suspiciune daca toti procedau la fel problema se rezolva pe loc si ere pace si liniste

  3. ANDRUS IONEL spune:

    MOISE ARDELEAN, U N MODEL DEMN DE URMAT DE TOTI PASTORII. NU A LASAT LOC DE SUSPICIUNE.

    • Samuel Benza spune:

      Andrus, nu fratele Moise Ardelean – omul, ii de urmat ca model, pentru ca ii posibil sa aiba si el greseli in viata. Adevarul este de urmat, pentru ca El te face liber!

      Daca fratele Moise Ardelean se numara printre acesti oameni care au urmat Adevarul – atunci este cinstit de Adevar.

      Slava este a lui Dumnezeu care si-a pastrat oameni in fiecare generatie, oameni care nu si-au plecat fata si genunchiul in fata baalilor (chiar si cu ochi albastri si grade).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s