Oli Oniga despre Tabăra Peniel din SUA – guest post

Am primit acest mesaj de la Oli Oniga despre ultimul eveniment Peniel din SUA. Până voi avea timp să scriu despre recentul comunicat al Cultului, sper că dialogul din blogosferă despre fenomenul Peniel va fi îmbogățit prin auzirea tuturor părților, inclusiv a lui Oli și a tinerilor care au fost binecuvântați de Dumnezeu prin aceste evenimente.

Dragi frati,

Tabara Peniel de langa Porterville (CA) nu a fost una dintre cele mai mari. Perioada in care s-a desfasurat s-a suprapus cu cea a absolvirii din multe scoli din California, fiind totodata la numai trei saptamani distanta de conferinta de tineret de pe coasta de vest. Desigur, au existat si alte motive pentru care numarul participantilor la aceasta prima tabara din California s-a ridicat la numai 83 (incluzandu-i si pe cei care nu au stat pe toata durata taberei).

Totusi, tabara aceasta a fost cea mai buna dintre cele pe care le-am organizate pana acum in Statele Unite. Subiectul central a fost persoana si lucrarea Duhului Sfant, iar Duhul Domnului ne-a surprins inca de la prima intalnire. Nu am mai simtit de ani de zile prezenta lui Dumnezeu cu atata putere. Predicarea Cuvantului, rugaciunile prelungi si intense, lauda plina de bucurie la adresa Domnului si inchinarea profunda de care am avut parte au fost extraordinare!

Am fost surprinsi de lucrarea Duhului cand intr-o seara, dupa terminarea serviciului din capela taberei, mai multi tineri s-au adunat in curte pentru a continua partasia in rugaciune. In timpul rugaciunii lor staruitoare, doua tinere au fost umplute cu Duhul Sfant chiar acolo. Mai tarziu, baietii au continuat rugaciunea in camera lor. Ca urmare, un alt tanar a fost botezat cu Duhul Sfant. Mentionez ca pana in acea seara nu s-a predicat deloc despre botezul cu Duhul Sfant.

In zilele urmatoare, mai multi tineri au fost botezati cu Duhul Sfant, altii au fost reumpluti, iar majoritatea au fost improspatati de Domnul. Un aspect unic al lucrarii lui Dumnezeu din tabara aceasta a fost inzestrarea unora dintre participanti cu diferite daruri ale Duhului. A fost o mare binecuvantare sa vedem dinamica unei mici parti a Bisercii, ale carei madulare se slujeau si se zideau reciproc.

Pe langa intalnirile spirituale, ne-am bucurat si de o multime de activitati recreative: drumetie, rapelare, catarare pe zid, canoe, tiroliana, ping-pong, biliard, etc.

Iata cateva dintre marturiile scrise pe care le-am primit de la participantii la tabara:

“Peniel a fost si va ramane in inima mea unul dintre cele mai bune lucruri de care am avut parte vreodata! Asteptam lucruri mari, dar experienta de acolo mi-a intrecut asteptarile. Timpul petrecut in prezenta lui Dumnezeu si in partasie cu ceilalti a fost de nedescris. Predicile au fost nemaipomenite si m-au atins cu adevarat. A fost una dintre cele mai bune saptamani din viata mea, asa ca ii incurajez pe toti sa vina la Peniel si sa petreaca timp impreuna cu prietenii si cu Dumnezeu!”

 “Intreaga tabara a fost o experienta care mi-a schimbat viata si sunt super-multumitor ca am putut participa la ea. Marturia mea este ca Dumnezeu m-a umplut cu Duhul Sfant! Este asa de uimitor! Am mers la tabara cu asteptari mari, iar Dumnezeu le-a implinit pe toate.” J. H.

“Pe langa faptul ca am intalnit oameni minunati, Dumnezeu m-a binecuvantat cu botezul Duhului Sfant. Atmosfera care a inconjurat tabara si lucrarea aceasta difera de tot ce am mai intalnit pana acum. Liderii formau o mare familie, menita sa vegheze ca experienta noastra cu Dumnezeu sa corespunda invataturii Scripturii si sa ne incurajeze sa ne atingem potentialul deplin in Cristos.” G.R.

“Cam cu o saptamana inainte de plecarea in tabara Peniel, cei din familia mea au hotarat sa inceapa sa ma aduca in rugaciune si stiam ca Dumnezeu avea ceva pus deoparte pentru mine. In a doua zi a tabarei, Ron Brown a rostit o profetie privitoare la mine, care a fost raspunsul a luni intregi de rugaciune si de strigare aduse inaintea Domnului. A fost atat de uimitoare, incat am ramas uluita. Stiu ca Dumnezeu a dorit cu adevarat sa particip si ca El Isi va continua lucrarea in taberele Peniel.” S. N.

“Cand am ajuns la Peniel, aveam indoieli privitoare la ceea ce va urma. […] Dumnezeu a fost printre noi intreaga saptamana si ne-a binecuvantat intr-un mod uimitor. Mi s-au deschis intr-adevar ochii si am inteles cat de real este Domnul. Pe langa faptul ca am fost reumplut cu Duhul Sfant, am avut parte de prima mea conversatie “fatza in fatza” cu Domnul si cu Duhul Sfant. […] Dumnezeu mi-a descoperit o parte a planului Sau pentru viata mea si sunt incredintat ca ma va ajuta sa-l implinesc! El nu mi-a aratat doar lucrurile bune din viata mea, ci si pe cele rele. Ii multumesc fiindca mi-a spus cum sa ma apropii mai mult de El! Predicile au fost grozave, iar inchinarea mi-a placut in mod deosebit.” D. V.

Slava Domnului pentru tot ce a facut si va continua sa faca la Peniel!

Nu uitati sa va rugati pentru urmatoarea tabara PIM de vara aceasta, in SUA. Iata informatiile legate de aceasta:

Tabara Open Heaven din Tennessee

Unde: Eva, TN – http://www.campopenheaven.com (gasiti mai multe detalii pe acest site).

Cand: 31 iulie – 5 august 2011

Predicatori: Iosif BELEA (Brasov), Gary CRAFT (Birmingham, AL), Iulian COSTEA (Nashville, TN), David COUREY (Ontario, Canada), Shawn MARCELL (Dallas, TX) si altii.

Inchinarea va fi condusa de Open Heaven Band si altii.

Contributia pentru participarea la tabara, care include cazarea, trei mese pe zi, sesiunile, jocurile si activitatile, este de 230$/persoana.

Puteti sa va inscrieti si sa gasiti mai multe informatii despre tabara aici: http://www.campopenheaven.org. De asemenea, ne puteti contacta la adresa:  camp@campopenneaven.com sau puteti lua telefonic legatura cu Ionut Curelar, la numarul 205-602-5313.

In numele echipei Peniel International Ministries,
Lucian Oniga

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

37 de răspunsuri la Oli Oniga despre Tabăra Peniel din SUA – guest post

  1. Valeria spune:

    De ce are nevoie Peniel de atata reclama, oare prin vorbe va castiga increderea celor care si-au pierdut-o? Nu prea cred. Prin presiunile care se fac de a se rebilita pare si mai dubios. Pocainta si smerenie, asta are nevoie Peniel.

    • Peniel nu are nevoie de reclama, dar dacă dumneavoastră și alții vă încăpățânați să îi acuzați de ceea ce ei au recunoscut deja și s-au pocăit, drept dovadă mesajul lor, atunci lumea este interesată să afle adevărul și cred că mulți vor fi de partea lor. Peniel a dat dovadă de pocăință și smerenie, comunicatul lor publicat cu două luni înainte de a fi puși în discuție pe internet dovedește aceasta.

      • Valeria spune:

        Maybe yes or maybe not

      • mike o spune:

        Draga fr, Vasilica
        Apreciez foarte mult felul cum te comporti fata de Peniel (Oli) in aceste momente de grea incercare pentru ei.Lipsa de dragoste a celor mai multi impotriva Penielului din cauza acelui eveniment nefericit, ma migneste profund.
        Am asteptat din partea pastorilor conservatori, sa provoace post si rugaciune pentru a recupera ce se mai poate recupera din Peniel, dar iata ca dupa aproape o luna, inca nimeni nu se gindeste la acest lucru.Poate acum dupa eliminarea lor din relatia cu CP, vom auzi ca se va aduce o jertfa de multumire.
        Am totusi o intrebare:
        Este mai grav ce s-a intimplat la Peniel la Oradea de cit sa fi colaborat cu securitatea?
        Findca daca nu este mai grav, atunci si Penilul are sanse sa fie reabilitat.
        God bless you all.

  2. ioan ardelean spune:

    ,,Cäutati pe Domnul,toti cei smeriti din tarä,care impliniti poruncile Lui!Cäutati dreptatea,cäutati smerenia!Poate cä veti fi crutati in ziua miniei Domnului.”(Tefania 2;3)

    Domnul sä vä binecuvänteze pe toti!Nu vä cunosc personal pe nici unul dintre voi.Nici voi pe mine.Dar ne cunoaste Domnul pe toti.Credinta datä sfintilor odatä pentru totdeauna trebuie pästratä cu sfintenie.
    Faptul cä existä mai multe culte dovedeste faptul cä nu toti avem aceeasi pärere despre faptul cum trebuie sä umbläm pe cärarea mäntuirii inaintea Domnului.Ba chiar in sänul aceluiasi cult se dovedesc a fi päreri diferite cu privire la slujire,cu toate cä fiecare cult are o dogmä si un statut care face gard pe längä staul.Am intilnit baptisti in care am väzut chipul omului näscut din nou din Dumnezeu.Am intilnit si penticostali cu fricä de Dumnezeu care se anevoiesc sä facä voia Stäpinului.Am väzut la Oastea Domnului suflete care märturiseau bunätatea lui Dumnezeu.
    Dumnezeu si-a pästrat suflete peste tot care in ziua aceea vor fi de märturie in fata lui Dumnezeu ipotriva celor räzvrätiti.Oricine inträ ca membru intr-un cult religios are sä respecte dogma si statutul cultului respectiv.Dacä cineva nu este de acord cu regulile din statut ar trebui sä se intrebe dacä nu cumva locul lui este in altä parte.Nu avem voie sä fim ispitä (prilej de poticnire) pentru aproapele nostru.Acum avem descoperitä Taina lui Dumnezeu.Isus a implinit legea, in singele Lui avem iertarea päcatelor.El stä la dreapta lui Dumnezeu si mijloceste pentru noi.El a biruit si in numele Lui vor birui toti care fac dreptatea si umblä in smerenie.El a biruit.Mergind pe urmele Lui noi sintem in toiul luptei.Ne luptäm cu firea noasträ pämänteascä cu päcatul care este osändit in mädularele trupului care ne ispiteste prin pofte.Cel räu este ingäduit sä ne sopteascä minciuni ca prin aceasta sä ne cearnä.Isus a venit si ne-a adus porunca aceasta:Sä vä iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit eu.Iubirea aproapelui este implinirea legii.Chiar si atunci cänd aproapele este vrednic de a fi smuls ca din foc noi avem sä-l iubim cäci sintem näscuti din dragoste.La urmä ne vom dovedi fiecare ceea ce am fost de fapt- gräu sau neghinä.Lacrima lui Isus este pentru cel cäzut.Ce cädere poate fi mai mare decät sä numesti räul bine si binele räu?Noi stim ce este bine si ce este räu.Nu o stim de la oameni ci o stim de la Dumnezeu.El n-a pus gard Cuväntului ci ne-a chemat pe toti…veniti-gustati si vedeti ce bun este Domnul…Adevärul nu-l vom gäsi nicicänd intre garduri.Päinea ce s-a pogorät din cer dä viatä in sine insäsi tuturor celor care o mänincä in chip vrednic…..Färä dragoste nu sänt nimic….. nici darurile,nici jertfele nu-mi vor ajuta la nimic.Dumnezeu este acelasi azi ieri si in veci.Acelasi bun,acelasi iertätor,iubitor drept si sfänt.Nu noi purtäm de grijä ci insusi Domnul poartä de grijä…chiar si ierbii de pe cimp.Dacä cineva stäruieste in sfintenie in dreptate, adevär si dragoste acela va fi izbävit.Chipul omului nou näscut din Dumnezeu nu se aseamänä cu lumea si cu lucrurile ei.Omul nou näscut din Dumnezeu nu mai este al lui ci este al Stäpinului care l-a räscumpärat cu un pret de sänge.El nu mai slujste lumii nici trupului firesc sau poftelor lui.Pärtäsia cu lumea este vräjmäsie cu Dumnezeu.In casa Domnului nu se stä la douä mese.Chipul lumii nu are ce cäuta in mijlocul laudelor lui Dumnezeu.Dacä lupul(vräjmasul) s-a strecurat intr-o turmä el va cäuta sä facä cät mai multe victime.De aceea a pus Domnul Sträjeri de veghe care trebuie sä strige atunci cänd inträ sabia in cetate.Dacä cauti intr-un cos cu mere si gäseti inäuntru un mär putred,ce vei face cu el?Dacä cineva a gresit si se intoarce cu märturisire cu bocete si plinsete la Domnul acela este iertat..,,Slujiti Domnului cu fricä,si bucurati-vä tremurind.”Solii lumii si-au fäcut din plin datoria la intilnirea Peniel Oradea 2011.Lumea este de acord sä stea la o masä cu cei chemati la mintuire.Nu ca sä se pocäiascä ci sä aducä invätätura lui Balaam in sinul poporului si sä-l piardä.Asa a fäcut cel räu si cu copiii lui Israel in vechime.Si planul a reusit.Duhul lumii s-a pogorit peste intreaga adunare si a inceput sä se manifeste in felul lumii.Si cred cä multi tineri au fost inselati crezind cä se poate si asa.Nu.Asa nu se poate pentru cä Cuväntul stä märturie si ne spune cä nu putem sluji la doi stäpini si nu putem sta la douä mese.Nu putem avea in acelasi timp pärtäsie cu lumea si cu Dumnezeu.Ceea ce a fost este si va fi.Multi il cautä pe Domnul in väntul care despicä stincile in cutremur de pämint sau in foc cind cu totii stim cä El este un susur blind si subtire.Nu trezirea
    simturilor ci legämint fäcut cu mädularele noastre.Acei dintre voi care vä faceti advocatii lumii si numiti binele räu veti da seama pentru aceasta.Oricum acei care sint al lui Isus Hristos nu se vor pierde.El este adeväratul Pästor si vegheazä peste turma Lui.Oile Lui äi cunosc glasul si nu se duc dupä un sträin.Chiar dacä acel sträin se imbracä in haine bisericesti.Penticostale,baptiste,ortodoxe…….Preamärit sä fie Dumnezeu!
    simsimturilor trupului ci plecarea fetei la pämint.trebui sä ne lepädäm de tot ce-i lumesc sä stim cä Domnul este sfänt si ne vrea si pe noi sfinti

  3. mike o spune:

    Draga frate Oli
    M-am bucurat nespus de mult de felul cum D-zeu stie sa se poarte cu cei ce cauta sa-i slujeasca cu toata inima sinceri si cu mari eforturi.In moment ce diavolul a ridicat tot infernul impotriva lucrari pe care o faci, D-zeu onora cu prezenta lui deosebita adunarea voastra din California.Chiar daca n-o sa auzi acest lucru pe bloguri, dar te asigur eu ca revarsarea deosebita de la camp din Cali.. s-a datorat si faptului ca tot mai multi auzind ce se face impotriva voastra, au stat in rugaciuni speciale pentru voi.Slava Domnului ca a dat biruinta.God bless you and everything you do for GOD.

  4. elisa spune:

    Traiasca Domnul, cae nu se lasa batjocorit.
    Nu trebuie sa mingaiem niciun Peniel, niciun altar a lui MOLOH;
    ( ce trist ca unii au dorit asta, frati vechi in credinta oare?)
    ci sa-l dam pe Mina Domnului, care este credincios Adevarului;
    statornicia si eternitatea principiilor crestine care trebuie sa ne calauzeasca viata,
    numai Dumnezeu se poate pastra, daca raminem credinciosi Lui.
    Fie Domnul laudat, precum si CURAJUL in Numele Domnului, al fr Cristian.
    Cultul Penticostal din Romania s-a dezis printr-un COMUNICAT de Peniel.

    • Voi mă uimiți cu pocăința voastră (falsă)!
      A căzut Penielul! Trăiască Domnul! Acestea sunt cuvinte de oameni pocăiți, smeriți și care caută să urmeze valorile eterne ale Impărăției lui Dumneze?
      Când David a auzit că cel ce l-a vânat 20 de ani a murit, a plâns și s-a tânguit, a scris o cântare de jale și a cântat-o, a pedepsit aspru pe cel ce a adus vestea și a poruncit să nu se răspândească vestea aceasta tristă.
      Ce face-ți voi ostași ai lui Cristos?
      Nu uitați cuvintele Domnului Isus: (Galateni 5:15)  Dar dacă vă muşcaţi şi vă mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii.

    • Elisa, mai încet cu pianul pe scări!
      Vorbim de lucruri sfinte, de sufletele oamenilor, nu de bolovani. Aceste absolutisme nu fac niciun bine dialogului sau înțelegerii adevărului. Când îți iei libertatea să definești o lucrare precum „Peniel” prin cuvintul „Moloh”, atunci imediat te plasezi, printr-o mândrie spirituală de judecător absolut, în cealaltă extremă. Poate că tu ești un arhanghel sau un sfânt din icoane!
      Poți să folosești ce etichete dorești despre Peniel, dar pentru că te referi la acele conferințe și tabere în care s-au rededicat Domnului mii de tineri, atunci faci un păcat împotriva lucării lui Dumnezeu. Acolo, la Peniel, am văzut tineri care s-au prăbușit la pământ de durere și au strigat la Dumnezeu din toată inima pentru iertare. Acolo am văzut tineri care s-au smerit și au mărturisit păcatul lor. Am văzut tineri care au fost umpluți de Duhul Sfânt și s-a văzut aceasta când au revenit acasă.

  5. Lucian Oniga spune:

    Draga frate Mike,
    Multumesc pentru incurajarile dv. Ma simt foarte binecuvantat de Domnul in aceste vremuri. Dragostea Lui si a multor frati ma copleseste. Am primit numeroase cuvinte de incurajare si asigurari din partea multora ca se roaga pentru mine si lucrarea Peniel. Prin urmare, sunt convins ca harul Domnului revarsat peste noi la tabara din California s-a datorat si rugaciunilor de pretutindeni.

    Multumesc tuturor pentru sustinerea in rugaciune! Soli Deo gloria!

  6. Andrei spune:

    NU vreau sa judec pe cei care au fost implicati in aceasta lucrare, dar toate scenele si lucrurile care au avut loc acolo l-au dezonorat pe Dumnezeu! Dumnezeu nu ne cere sa aratam noi oamenilor scena intoarcerii fiului risipitor! El ne-a lasat-o SCRISA aceasta istorioara!
    In concluzie, tabara Peniel a facut un singur lucru: a dezonorat pe Dumnezeu si pentru aceasta ea trebuie sa ia sfarsit!

  7. Pingback: Tolba cu tîmpenii (000032) « România Evanghelică

  8. Pingback: 11 postări în Top 100 WP (04.07.2011) « România Evanghelică

  9. Vali Horlescu spune:

    Grozava postare, ii lipsește un titlu pe măsură:Eu când nu vreau sa judec, judec.
    Prin ea ați deschis o speța interesanta; Ce nu ne cere Dumnezeu, noua oamenilor, de la Pilda(Istorioara) Fiului Risipitor.
    Un lucru paradoxal, verdictul din final v-a fost executat înainte de pronunțare, tabăra cu sceneta a luat sfârșit, ați greșit,însa, în privința numărului de lucruri făcute.

  10. Atunci când ziceţi dvs.: „ai răbdare puţin şi voi aborda şi subiectul acestui comunicat (strikethrough) (Komunikat)” pare un ton ameninţător, şi nu este bine. Trei enunţuri din acel comunicat nu ne dau dreptul să-l atacăm sau să driblăm cu el ca şi cu o minge în terenul de sport. Iată enunţurile: a. presiuni venind din mediile liberale b. evidenta aplecare spre liberalism în care de ani de zile se desfăşoară conferinţele Peniel în România, c. influenţa spiritului nociv al liberalismului. Dacă este de ales între conferinţele Peniel şi vederea antilberală a conducerii penticostale româneşti, este de preferat a doua. Vă rog să abordaţi problema liberalismului, nu: Sus Peniel! Jos Cultul Penticostal!

    • Văd că deja știți ce voi aborda și cum voi aborda. Nu ați vrea dumneavoastră să transcrieți articolul pe care îl am în plan, folosindu-vă de această fantastică intuiție? Este pentru prima oară când primesc un comentariu pe un articol pe care nici nu l-am scris încă. Asta este culmea wordpress-ului.
      Din păcate, acesta este nivelul dialogului conceput de mulți: nu au timp să asculte nimic, având pretenția că știu totul mai dinaninte.

      • cris spune:

        Frate Vasilica ,
        ” Mandria merge inaintea caderiiŢ.Ai mare grija ca Satan e pe urmele tale.Euvad ca satan vrea sa va amageasca cu fel de fel de lucruri pe care le acceptati la Peniel impreuna cu colaboratorii vostri ,ca sa va lase fara putere.Iacov la Peniel s-a luptat cu Dumnezeu si nu L-a lasat pe Dumnezeu pana nu l-a binecuvantatat,si urmarea care a fost?In schimb la Penielul de azi se vede o mare diferenta,tare ne plac lucrurile din lume sa le introducem in inchinarea noastre, incepand de la vestimentatie ,muzica etc.Undeva in Biblie scrie :”Inchinati-va cu podoabe sfinte”,la cei ce vin la Peniel nu se vede lucrul acesta. mie mi se pare ca acolo e doar o zanganeala,foc strain. La noi a ajuns totul un carnaval. Prin toate acestea nu vine trezirea.Trezire vine prin post,rugaciune,plans,marturisire de pacate nu topaiala.Noi ne luam dupa toate gunoaiele din vest.Leonard Ravenhill in cartea „De ce intarzie trezirea?” spunea cateva lucruri de ce nu vine trezirea si asta se vede in ziua deazi:De ce întârzie trezirea? Răspunsul e destul de simplu: fiindcă evanghelismul e azi mult prea comercializat! Bănuţii văduvei şi ai săracilor sunt cheltuiţi de mulţi evanghelişti în huzur şi lux. Statisticile umflate, mulţimile enorme, rândurile de oameni care se predau, elogiile demnitarilor şi a primarilor, etc., sunt ridicate în slăvi. Toate cu scopul să atragă publicitate… şi bani. Săracul se înşeală când crede că îşi aduce ofranda în „slujba lui Dumnezeu”, când de fapt tot ce face e să ajute pe un predicator sau altul să-şi păstreze reputaţia sau să trăiască în saloane fastuoase de Hollywood.
        Predicatori care au case şi cabane lângă lac, un yacht pe lac, şi un cont puternic la bancă, au îndrăzneala să mai ceară. Cu aşa oameni de jupuială credeţi că va aduce Duhul Sfânt trezirea? Aceşti băieţaşi-predicatori, drăgălaşii de ei, nu-şi mai schimbă costumele o dată pe zi, ci de două sau de trei ori. Îl predică pe Cristos din iesle, dar ei trăiesc în hotele extravagante. Ca să-şi facă poftele, storc audienţa de bani până la sânge, în numele Celui care a trebuit să împrumute un ban ca să-Şi poată ilustra predica. Se ospătează la mese nesfârşite în amintirea Celui care a postit singur în
        bancare. Ce înfricoşătoare vor fi toate acestea în ziua judecăţii!
        Trezirea întârzie fiindcă am ieftinit Evanghelia. Avem azi imnuri religioase care se cântă în tempo de dans, nu numai pe discuri, casete, la radio, ci şi în biserici. Am pus sângele şi suferinţele Mântuitorului într-o atmosferă de carnaval, închipuiţi-vă! L-am aranjat pe Duhul Sfânt să fie sincopat! Platforma de evanghelizare arată ca vitrina unei prăvălii de mărunţişuri, o paradă de manechine. Mai degrabă m-aş aştepta ca o broască să cânte la pian Sonata Lunii de Beethoven, decât să-i văd pe aceşti predicatori lucioşi de azi că aduc pocăinţa în sufletele oamenilor. Evangheliştii de azi sunt pregătiţi să facă orice pentru oricine, doar să atragă lumea să vină în faţă să capete nişte broşuri. Fac apeluri răguşite: „Cine vrea ajutor, mai multă putere, fericire?” Un aşa creştinism uşor, fără pocăinţă şi reverenţă, aduce dezonoare sângelui vărsat la Calvar. Trebuie schimbată definiţia altarelor; căci altarul e locul unde se moare! Cei ce nu vor să plătească preţul, să-l lase în pace.
        Trezirea întârzie din cauza neglijenţei. Cei de la altare petrec prea puţin timp cu sufletele care caută adevărul şi veşnicia. Evanghelistul e fericit să-şi vadă prietenii şi să stea cu ei. În timp ce sufletele pierdute suspină la altar, el benchetuieşte în frişca dulceagă a laudelor primite. Iată de ce şi Anglia şi America e bântuită de confuzie, nesiguranţă, plină de oameni dezorientaţi.
        Trezirea întârzie din cauza fricii. Ca evanghelişti, ţinem gura închisă când vedem falsitatea religiilor de azi, ca şi cum ar fi mai multe nume prin care am putea fi mântuiţi. Dar textul de la Faptele Apostolilor 4:12 se află încă în Sfintele Scripturi şi spune că „nu este alt Nume sub cer”. Unora lucrul acesta li se pare colorat cu prea mare intoleranţă. pustie. Azi evangheliştii se cred vrednici nu numai de salarii enorme, dar şi de avantaje.
        Trezirea întârzie pentru că ne lipseşte insistenţa şi urgenţa în rugăciuni.
        Singura putere în faţa căreia Dumnezeu cedează e cea a rugăciunii. Noi scriem despre puterea rugăciunii, dar nu ne luptăm în rugăciune. Un titlu care se potriveşte bine pentru biserica de azi e „Nu s-a luptat!” Facem expoziţie cu darurile noastre, fie naturale fie spirituale; ne spunem părerile pe undele aerului, vederi politice şi sociale. Scriem cărţi ca să îndreptăm pe un frate în problemele de doctrină. Dar cine e gata să ia cu asalt fortăreaţa diavolului? Cine i se va împotrivi diavolului? Câţi sunt gata să renunţe la mâncare, la anturaj plăcut, la somn, pentru ca iadul să tremure de ei în lupta încleştată, pentru ca demonii să fie făcuţi de râs, pentru ca robii să fie eliberaţi, pentru ca iadul să fie decimat şi sufletele înlănţuite să iasă de sub puterea lui; şi toate ca răspuns la lupta acestor oameni gata de sacrificiu, a acestor suflete spălate prin sânge.
        În final, trezirea întârzie pentru că noi furăm slava care aparţine numai lui Dumnezeu. Ascultaţi şi uimiţi-vă. Domnul Isus a spus: „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni.” Şi: „Cum puteţi crede voi, cari umblaţi după slava pe care v-o daţi unii altora, şi nu căutaţi slava care vine de la singurul Dumnezeu?” (Ioan 5:41,44). Să dispară toate laudele şi bătăile pe umăr şi măgulelile fireşti de la amvoane! Să piară cu aceste mândrii deşarte ca: „Programele mele”, „Lucrările mele”, „Biserica mea” „Cărţile mele.” O, ce paradă urâtă a firii la amvoane: „Avem marele privilegiu azi să”… şi e prezentat predicatorul. Vorbitori (care de fapt sunt acolo numai prin har) acceptă toate aceste laude, adică nu – chiar se aşteaptă la ele! Şi de fapt, dacă-i ascultăm bine pe toţi, n-am fi ştiut că sunt mari dacă nu ni s-ar fi spus.
        Săracul de Dumnezeu! Nu capătă prea mult din partea noastră! Mă mir însă că nu-Şi împlineşte încă făgăduinţa şi nu ne varsă din gura Lui. Am greşit! Ne-am murdărit. Ne plac laudele oamenilor. Căutăm slava „pe care ne-o dăm unii altora.”
        O, Doamne, ridică-ne din această împerechere cu lumea şi din acest putregai!
        Binecuvântă-ne, sfărâmându-ne!
        Judecata trebuie să înceapă cu noi, predicatorii! ”
        Domnul sa ne ajute sa ne vedem starea in care suntem si sa ne intoarcem cu adevarat la El pentruca ca El sa aduca trezire autentica in inimile noastre.

        • ioan8 spune:

          Frate Croitoru
          Gindeste-te putin, asa cum zice Cris, se pare ca te-a cuprins mandria. Domnul sa aiba mila!
          Nu ai mandat peste tot. Ramai la lucrurile care ti-au fost incredinta-te. Nu sprijinii libertinajul tineretului prin Peniel.

          Pastor Paul Dan

        • Mă suspectați de mândrie. Principiul biblic este ca în smerenie fiecare să se vadă mai prejos decât ceilalți. Poate că aveți impresia că din comentariul dumneavoastră răzbate mai multă smerenie?

        • Vali Horlescu spune:

          @ ioan 8.
          De ceva timp ma abtin, cand va vad postarile pe alte bloguri, sa va spun acelasi lucru pe care i l-ati spus fratelui Vasilica. Acum va mai spun ca ar trebui sa dati mai multa atentie unui obiect, oglinda. Sa o stergeti bine sa va priviti si sa observati daca nu sunt prezente , pe langa calitatile certe, suficienta si aroganta.

          Apropo de calitati, va ascultam cu mare interes predicile difuzate de Vocea Evangheliei inainte de a pleca din nou peste Ocean.

        • Relu spune:

          @ioan8, pana sa fi aparut cartea Rascumpararea Memoriei, Vasilica nu trecea drept expert in acest domeniu. Iata ca a scris-o si este apreciat pentru ea.
          S-ar putea ca unii se pricep la ceva, fara sa isi dea aere ca au expertiza. S-ar putea ca altii care spun ca au expertiza au mai degraba pareri preconcepute si ochelari de cal. Fariseii din vremea lui Isus erau cei mai mari „experti” ai vremii lor. Si cei mai mari legalisti, desigur.

        • Catmiel spune:

          Sa stiti ca aici pe siteul acesta se da o lupta puternica cu duhurile rele, si ca exemplu la ce spun uitati-va ca sunt persoane cu calauzire straina carora nu le place adevarul, ca alfel cum ar putea cineva vota impotriva (down) acestui articol atat de biblic, scris de Cris.

      • Vali Horlescu spune:

        Realitatea și Antena 3 pot sa fie mandre, au foarte mulți ”absolvenți” iluștri.care provin și din mediu evanghelic,unii dintre aceștia au ajuns și peste ocean.
        Mai mult, Antena 3 are un profesor în materie(și cu ”credit mare” la patron) care provine din mediu evanghelic.

      • Mihail spune:

        Fr Vasilica, as fi recunoscator Domnului daca te-ai incumeta sa faci o paralela intre conservatorism si liberalism ca traire crestina, tinind cont ca biblia nu a evoluat, a fost scrisa o data pentru totdeauna.Si si completa. Pace tie.

  11. aorist spune:

    Se joaca piesa intoarcerii la cele petrecute acum 100 de ani, se incearca reinvierea lucrarii lui Dumnezeu de la inceputul sec XX. Dar Dumnezeu nu face ,,xerox-uri! El inainteaza conform Cuvantului Sau si noi trebuie sa tinem pasul cu El. Iar El vrea sa ne duca inapoi nu acum 100 de ani, ci la starea de la inceputul Bisericii.
    De ce sa nu ne intoarcem cu adevarat la inceput, la invatatura si practica
    parintilor apostoli? Pentru ca Isus nu va reveni pina cind toate
    lucrurile vor fi reasezate in Biserica Lui asa cum au fost la inceput – Fapte 3:19-21.
    Asta e soarta noastra: ne bucuram si incercam sa imitam ce a fost, slavim
    pe Dumnezeu ce va face si trecem pe linga ceea ce face El in timpul nostru.

  12. Pingback: Culmea wordpress-ului « România Evanghelică

  13. Pingback: 10 postări în Top 50 WP (05.07.2011) « România Evanghelică

  14. Ionut Dura spune:

    Slava Domnului pentru toate acestea! Dumnezeu e asa de diferit de noi… El nu e nici legalist, nici liberal, nici conservator: El e Dumnezeu! Si cand cineva se pune la dispozitia Lui, nici nu ne dam seama ce poate face El si cat de mult este El dispus sa ierte si sa treaca cu vederea, in ce priveste slabiciunile si greselile noastre. Ce bine ca pe Duhul Sfant nu il poate nimeni inchide la ei in biserica!

  15. ioan8 spune:

    Crezi ca raspunsul acesta al tau este smerenie? „Mă suspectați de mândrie. Principiul biblic este ca în smerenie fiecare să se vadă mai prejos decât ceilalți. Poate că aveți impresia că din comentariul dumneavoastră răzbate mai multă smerenie?”.
    Frate Croitoru, vorba te da de gol. Fa cum vrei. Eu doar te-am avertizat ca un frate. Nu am sa te mai deranjez.
    Pastor Paul Dan

    • Răspunsul dumneavoastră, ca și întrebarea inițială, nu are nimic de-a face cu dialogul, ci este o încercare de urechere de sus. Ați avertizat „ca un frate”, convins că „vorba mă dă de gol”. Însă nu ați făcut nici cel mai mic efort pentru a acorda atenție răspunsului meu. Apoi anunțați scurt că ați pus capăt „dialogului”.
      Părerea mea este că mândria este un pericol serios în situația în care mă aflu. Cred că sunt conștient de el, iar Domnul, în mila Sa, a apăsat cu mâna Sa când eu am uitat de smerenie.
      În același timp, mândria spirituală, aceea că X este mai sfânt și mai vrednic decât Y pentru că nu face cutare și cutare lucru, după listele proprii sau după interpretări legaliste ale harului lui Dumnezeu, această mândrie l-a făcut pe Domnul Isus să rostească judecăți aspre față de cei preocupați cu precădere de exterior.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s