Arhiva zilnică: 7 iulie 2011

Ce NU mi-a plăcut la Peniel (1)


De-a lungul anilor am fost un observator atent al modului în care organizația Peniel s-a dezvoltat și a slujit în România. Au fost și câteva aspecte în care nu am fost de acord cu ei, însă i-am respectat și apreciat … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 31 comentarii

Slujitori care au predicat la Peniel


Conferințele și taberele Peniel au beneficiat de participarea și slujirea unui număr mare de spujitori din țară și din străinătate. Pentru că lista primită de la Oli a fost incompletă, iar alții mi-au trimis mesaje apoi pentru a o completa, … Continuă lectura

Publicat în Uncategorized | 15 comentarii