Ioan Ceuță: revenind la plagiatorii noștri(9)

În contextul declarațiilor date de Caraman și Gașpar sub anchetă, referindu-se la averile care urmau să le fie confiscate, dottore Ceuță mai emite o interesantă judecată de valoare:

„Declarația dată de Caraman Constantin, în data de 22 iulie 1963, scoate în evidență încă odată modestia acestui mare bărbat, care nu a fost interesat să se îmbogățească, pentru el, prioritar era vestirea evangheliei și mântuirea oamenilor.” (p.670)

Intrând în logica autorului, ar trebui să considerăm că Gașpar, care avea locuință și terenuri, a fost interesat să se îmbogățească, iar vestirea Evangheliei nu a fost prioritară pentru el! Această asociere dintre avere și lăcomie este demnă de gândirea iliesciană, care decreta că a fi sărac e tot una cu a fi cinstit.

Un alt aspect: cine sunt vinovații de trădările din comunism? Dorind să îi scoată basma curată pe liderii cultului, iar în același timp să îi înalțe și pe eroii autentici (Caraman și Gașpar), Ceuță se vede pus în situația de  a inventa și niște dușmani pe care să-i înfiereze cu mânie proletară. Astfel, el își permite să ignore o afirmație care apare de cel puțin douăzeci de ori în dosarele lui Caraman:

„A fost semnalat de sursele «Aurelian» și «Petru» cu preocupări de organizare în afara caselor de rugăciuni, a unor cursuri de studiu biblic…” (p. 704 și altele).

Chiar dacă dosarele spun clar că sursele Securității, pe care el le trece în rândul eroilor, l-au vândut pe fratele lor de credință, Ceuță dă vina pe cursanții BEE pentru deconspirarea cursurilor BEE. Acei cursanți au semnat la un moment dat un apel pentru a fi puși în slujbă, în bisericile din București, absolvenții Seminarului Teologic Penticostal. Ceuță, care era ginerele lui Bochian, și care avea un post de păstor asigurat, nu a văzut cu ochi buni această inițiativă. Documentele însă arată că nu această scrisoare a fost de vină pentru deconspirarea grupului, ci trădarea a două surse din conducerea Cultului. Totuși, autorul ne oferă interpretarea sa originală asupra istoriei, chiar dacă nu are de-a face deloc cu arhivele din care se preface că citează.

„Imediat după Revoluția din 1989, dorința unor tineri de a-i înlocui imediat pe păstorii cu experiență a generat dezordine și tulburare în rândul penticostalilor din România – adresa Securității București 132/MI 31.12.1988.”

Care să fie legătura dintre un document al Securității din 1988 și înlocuirea celor compromiși în 1990? Evindet, niciuna. Confuzia pe care vrea să o strecoare, prin alipirea unei referiri la o scrisoare a Securității, devoalează intențiile evidente de manipulare a cititorilor.

Dacă afirmația de mai sus era o simplă opinie personală, despre subiecte în care nu a avut un interes direct, atunci mai era de scuzat. Dar Ceuță era în cărți să fie numit liderul cultului pe 15 ianuarie 1990. De aici frustrarea sa vis a vis de ceea ce s-a petrecut în orele de după Revoluție.

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ioan Ceuță: revenind la plagiatorii noștri(9)

  1. Alin Duciuc spune:

    Fr. Vasilica, o intrebare intrebatoare: Cartea „Ghidul Familiei Crestine” de Daniel Branzei este plagiata?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s