S-a terminat vacanța (sau postul)

Am decis să nu scriu pe blog în ultimele șase luni. După câțiva ani de blogging și câteva sute de postări, o pauză mi-a prins foarte bine. Desigur, era de la sine înțeles că vor apărea tot felul de explicații ale atoatecunoscătorilor, care explicau de ce nu mai scriu, de cine îmi este teamă, ce urmăresc etc. Aiurea! Pur și simplu am decis, voluntar, să nu imagesscriu o vreme. E și asta o formă de post. Am avut vreo trei proiecte foarte importante cărora m-am dedicat în această perioadă și am dedicat cea mai mare parte a timpului în direcția lor.

Începând de mâine vreau să continuu reflexiile mele cu privire la noul statut adoptat anul trecut la Sovata.

Peste câteva zile, vom anunța lansarea unui proiect online interesant, sub egida și cu contribuția unui grup de lideri evanghelici tineri.

P.S. A fost amuzant să remarc mirarea și chiar nemulțumirea unor păstori din diverse eșaloane ale cultului față de faptul că am încetat scrierea pe blog. 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la S-a terminat vacanța (sau postul)

  1. Sorin zice:

    Puteai să mai aștepți o zi ca să fie 6 luni complete !

  2. alincristea zice:

    Amuzant, zici?

    Țara arde și Vasilică se piaptănă…

  3. Cristi zice:

    Bine ati revenit! Asteptam cat mai multe articole,
    Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s