Câteva comentarii primite pe site săptămâna trecută așteaptă un răspuns. I-am promis lui David Damian că după revenirea în țară îmi voi face timp să îi răspund. (Comentariile la care fac referire le puteți citi aici și aici.) Ideile subliniate destul de apăsat de David Damian arată că ori nu a citit cartea despre care vorbește, ori nu i-a priceput mesajul. Sunt câteva chestiuni la care voi face referire mai în detaliu:
1. Comentariile sale atestă faptul că preferă o istorie mitizată în locul celei adevărate. Este o opțiune la care stimabilul meu oponent are dreptul să adere, dar pe care nu o împărtășesc, din mai multe motive. Biblia nu ezită să ne arate adevărul necosmetizat. Or, după principiul enunțat de David,
„Orice societate pazeste valorile fondatoare cu atentie ori altfel ele risca sa intre intro deriva perpetuala (sic!)”.
Aici sunt două probleme: (1) Ce înseamnă „a păzi” valorile noastre? și (2) Care sunt valorile noastre? Pentru mine, a păzi valorile nu înseamnă nicidecum a trece cu vederea factorul uman, cu slăbiciunile sale. Iar valorile bisericii penticostale nu sunt nicidecum oamenii, clădirile sau obiectele, ci învățătura biblică despre plinătatea Duhului.
2. Comentariile lui David conțin mai degrabă un atac la persoană, un proces de intenție.
„E usor acum cand ei sunt majoritatea morti sa scriem o noua istorie care sa serveasca interese proprii.”
„… pentru a culege roadele popularitati in prezent (…) benefic pentru poftele noastre telurice.”
David, oricine are o opinie pro sau contra poate fi acuzat la fel de simplu că are o agendă proprie. Și tu, și ceilalți care comentează. Dar acest gen de comentarii se cheamă atac la persoană, nu argumentare validă pe tema aflată în discuție.
3. Explicațiile lui David legitimează compromisul. Iată o frază care m-a surprins:
Faptul ca se regasesc mai rar si situatii in care evident uni frati au facut compromisuri nu ar trebui sa reprezinte o mare surpriza. Este natura noastra umana sa compromitem. Ori de vreme ce noi nu suntem perfecti a actiona ca si cum am fii ar duce la tot felul de extreme nedorite.
Mai înainte, în comentariul său mă acuza că am „terfelit memoria cultului pentincostal în perioada comunistă”. Din păcate, abia citatul de mai sus, care îi aparține, o face din plin. David recunoaște că au fost compromisuri, dar le consideră „naturale” și le trece cu vederea, pentru că „nu suntem perfecți”. Dar nu uită, mai apoi, a spune că ei sunt etalonul, că atunci a lucrat Dumnezeu și că ei sunt exemplul nostru (vezi aceste comentarii). Dacă vânzarea de frați pentru cineva este o chestie „naturală”, dacă încasarea unor solde de la Securitate poate fi justificată în oricare fel, dacă limitarea manifestărilor Duhului în biserici era un compromis necesar, asta ține de discernământul domniei sale. Pentru mine acestea sunt păcate de care trebuie să ne dezicem. Pentru David, exemplul acestora îl face să declare:
„au reusit o puritate insotita de o evlavie curata in fata lui Dumnezeu!!.”
Ceea ce conduce la aceste concluzii șocante este faptul că el îi pune pe toți indivizii dintr-o generație în aceeași categorie. O generalizare mai generalizantă nici că se putea. Răscumpărarea memoriei insistă pe faptul că fiecare individ a avut de ales între compromis și adevăr. Iar cei mai mulți credincioși, cei despre care păstrezi amintirile acelea frumoase, au fost într-adevăr oameni ai lui Dumnezeu care nu au intrat în hora Securității.
4. Obiecțiile ridicate în acele comentarii sunt o dobadă de superficialitate în înțelegerea metodelor și obiectivelor urmărite de Securitate. Faptul că nu are încredere în cercetarea mea este de înțeles. Dar dacă vrea să o combată, atunci ar fi bine să facă dovada că măcar s-a străduit să o înțeleagă.
Ca orice lucrare bazata pe informatii din fisierele comunismului , credibilitatea lor poate fii pusa sub semnul intrebari. Este lesne de inteles ca scopul comunistilor a fost extirparea miscari penticostale din societate. Astfel ma intreb de ce nu au dezvaluit ei identitatea liderilor nostri informatori . Un astfel de gest ar fii produs haos si dezbinare daca ar fii fost credibil si nu vad ce ar fii stat in calea comunistilor sa faca un astfel de gest altul decat clara realizare ca lideri vremurilor respective aveau credibilitatea faptelor lor in comunitatea penticostala.
Securitatea nu avea cum să îi deconspire pe informatorii din Cult! Acesta era de fapt secretul cel mai strașnic păzit de ei. Conspirativitatea era obligatorie în vederea păstrării confidențialității acțiunilor lor. Ei nu urmăreau să facă de râs unul sau zece informatori, ci să controleze și să manipuleze prin ei evenimentele și persoanele care le stăteau în cale.
5. Mulțumesc pentru preocuparea față de persoana mea, dar vă asigur că nu sunt în vreun „ciclu vicios”.
Mai degraba eu cred ca demersul Rascumpararea Memoriei va deveni pentru dumneavoastra un ciclu vicios din care se iese foarte greu sau poate niciodata. In masura in care dusmania se alimenteaza mai intens decat reconcilierea nu cred ca mai aveti ceva de castigat.
Nu am nicio dușmănie personală, nici măcar față de cei care m-au calomniat grav și fără rușine după apariția cărții. Am scris pentru că iubesc adevărul, iar dacă asta a stârnit reacții de ostilitate din partea altora, aceasta este problema lor câtă vreme sunt lipsiți de argumente.
Sper din tot sufletul sa fiti echidistant in raspunsul detaliat avand in vedere faptul personal va admir si familia si lucrarea pe care o faceti.
Mulțumesc pentru aprecieri, dar în lumina celor de mai sus, vreau doar să vă spun că sunt la fel de imun la calomnii cum sunt și la laude.
