Referinţe

Cartea Răscumpărarea memoriei a fost citită de aproximativ 15 specialiști înainte de publicare. Printre aceștia se numără:

1. Redactor, Ion Zubașcu, jurnalist, scriitor și critic literar:

Nu ascund faptul că volumul lui Vasilică Croitor este unul şocant, din toate punctele de vedere, în primul rând pentru viziunea de ansamblu pe care o oferă, că nu doar Bisericile majoritare au fost confiscate masiv de Securitate, ci chiar toate cultele, iar în interiorul Bisericii Penticostale, ca şi în cazul celorlalte denominaţuni, vânzarea de frate a coborât de la nivelul conducătorilor oficiali la ultimii oameni de servici din instituţii, imaginea generală fiind aceea a unui viespar diabolic, în care toţi îi urmăreau pe toţi, fiecare văzând în aproapele  său un duşman bun de vândut şi sacrificat. Iar dacă am fost cutremurat de această imagine, deşi am stagii îndelungi în arhivele Securităţii şi comunismului, cu atât mai şocaţi vor fi credincioşii actuali ai Cultului Penticostal, când îşi vor vedea majoritatea reperelor instituţionale, istorice, golite de conţinut moral.

Cartea „Răscumpărarea memoriei”, realizată impecabil de Vasilică Croitor, din toate punctele de vedere, are curajul profeţilor Vechiului Testament, care le puneau fără frică stăpânilor lumii de atunci adevărul crud în faţă, fiind scrisă cu înţelegere creştină pentru cei căzuţi, dar cu faţa întotdeauna spre viitorul credinţei adevărate în Dumnezeu şi  în Mântuitorul lumii de azi şi de mâine.

2. Dr. John Tipei – Rectorul Institutului Teologic Penticostal din București

Cercetarea pe care păstorul Vasilică Croitor o întreprinde în acest volum vine să suplinească tocmai ceea ce lipsea cărţilor de istorie a Bisericii Penticostale din România scrise până acum – obiectivitatea. Această corecţie se face prin introducerea aspectului colaborării cu fosta Securitatea, cât şi prin reinterpretarea evenimentelor în lumina noilor dezvăluiri, susţinute cu documente din arhiva CNSAS.

Colaborarea slujitorilor penticostali cu fosta Securitate este un subiect ocolit de cei care au scris anterior. Mă bucură faptul că el este în sfârşit tratat şi că autorul acestui studiu este un absolvent al Institutului Teologic Penticostal din Bucureşti. Şi mai mult mă bucură faptul că păstorul Vasilică Croitor nu scrie cu patimă, ci caută, cu obiectivitate şi echilibru, să analizeze mai degrabă fenomenul colaboraţionismului decât să deconspire persoane care au colaborat cu Securitatea. Evident că, pentru credibilitate, analiza fenomenului cere în mod obligatoriu exemplificări. De aceea, autorul face o radiografiere selectivă şi obiectivă a relaţiei pe care unii dintre liderii Cultului Penticostal din România au avut-o cu organele de control şi securitate ale Statului comunist. Este vorba de persoane care au semnat un angajament de colaborare cu duşmanii lui Dumnezeu şi care, acceptând un nume conspirativ, au fost „botezaţi” în societatea secretă şi tenebroasă a Securităţii, cu scopul de a-şi trăda fraţii.

Sunt convins că, după publicarea acestei cărţi, Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România nu va mai fi aceeaşi.

3. Dr. Emanuel Conțac, lector la Institutul Teologic Penticostal din București

Dincolo de bogăţia ei documentară, cartea păstorului Vasilică Croitor constituie o chemare profetică adresată Mişcării penticostale române de a-şi privi „urma paşilor în vale”, prin istoria sinuoasă şi tulbure a României deceniilor comuniste. Fiecare capitol ne dezvăluie pericolul de a idolatriza idei, instituţii, tradiţii şi personalităţi religioase, iar mesajul în ansamblu se sprijină pe un precept biblic fundamental: singurul care ne poate izbăvi de idoli şi ideologii este Adevărul, chiar dacă realităţile pe care le dezvăluie despre noi sunt dureroase sau greu de acceptat.

4. Dr. Valeriu Andreescu, istoric

Având în vedere că am predat istoria bisericească universală şi istoria penticostalismului la Institutul Teologic Penticostal din Bucureşti şi ca doctor în istorie al Universităţii din Bucureşti, îmi pot asuma responsabilitatea de a afirma că în viitor nu se va mai putea scrie istoria penticostalismului românesc, nici istoria creştinismului românesc contemporan, fără a se ţine seama de monografia istorică asupra relaţiei Biserică-stat în România în anii 1949-1989, pe care pastorul Vasilică Croitor a redactat-o sub titlul Răscumpărarea memoriei.

Pentru prima dată un autor descrie dintr-o perspectivă amplă modul în care un cult oficial din România, în speţă cultul penticostal, a fost controlat şi persecutat de puterea comunistă, precum şi modul în care a reacţionat cultul respectiv. Luând în consideraţie că nici despre Biserica Ortodoxă Română, nici despre alt cult din ţara noastră nu există înca o lucrare care să-şi propună tratarea acestei problematici sub toate aspectele studiate de V. Croitor, putem vorbi de o premieră absolută. Probabil, multora le-a lipsit curajul să scrie, ca să nu fie acuzaţi de tentative „destabilizatoare”, dar să nu uităm că au trecut mai mult de douăzeci de ani de la Revoluţie. Adevărul nu destabilizează decât minciuna, iar aspectele relevate de V. Croitor erau mai degrabă cunoscute, însă nu erau documentate.

Autorul se întemeiază atât pe studii, biografii şi documente publicate (mai ales cu privire la natura comunismului românesc sau la politica regimului communist faţă de culte şi reacţia penticostală faţă de politica respectivă), cât şi pe documente inedite fie din arhivele statului şi ale Securităţii, fie culese din alte surse.

Evident, documentaţia imediată este cea mai preţioasă. Interpretarea ei ar putea determina dezbateri mai largi şi ar fi de dorit să le determine, altminteri, această lucrare ar avea ecou doar în mediul celor interesaţi de deconspirarea arhivelor Securităţii.

În istoria bisericească universală, persecutarea Bisericii antice de către stat, mai precis de către Imperiul Roman, este subiectul cel mai izbitor al perioadei, deşi nu se confundă cu întreaga istorie bisericească din vremea aceea. Influenţele persecuţiei se văd însă în toate celelalte aspecte ale istoriei Bisericii timpurii. Lecţia pe care ne-o dă istoria relaţiei Biserică-stat ne ajută să nu repetăm greşelile trecutului. Ea ne învaţă că marea persecuţie anitipenticostală în România nu a avut loc în anii 1923-1944, când penticostalii erau puşi sub interdicţie, dar loviturile veneau numai din exterior, ci în anii recunoaşterii oficiale a penticostalismului organizat (1945-1989).

Ar fi fost foarte greu, totuşi să se reziste terorii comuniste, cum o dovedeşte experienţa dizidenţilor (tratată de V.Croitor în cap.7), dacă penticostalii nu ar fi avut un cadru legal de activitate bisericească limitată, pe care ei l-au completat „pe cont propriu” (după expresia lui V.Croitor, cap.8) cu activităţile bisericeşti neagreate de regim.

Penticostalii, lăsând la o parte câteva sute de informatori ai Securităţii, au fost în măsură variată nonconformişti, dar nu toţi au fost eroi ai Rezistenţei creştine, numită metaforic şi „Biserica subterană”. Eroii de atunci ai credinţei trebuie să fie modelul penticostalismului de azi, iar cartea lui V. Croitor ne arată cine au fost ei.

Dr. Valeriu Andreiescu

5. Mihai Wurmbrand

„Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a biruit-o!” Cine poate exprima mai măreț acest etern adevăr decât Sfântul Apostol Ioan, el însuși chiar la adânci bătrâneți persecutat pentru credința sa în Fiul lui Dumnezeu? Domnul Isus, părăsit de cei mai mulți admiratori, își întreabă cei doisprezece discipoli: „Voi nu vreți să vă duceți?” „Doamne, i-a răspuns Simon Petru, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.”

Din tinerețe am întâlnit și chiar cunoscut pe aproape 70% din personalitățile mai importante pomenite în această carte, atât pe cei care au prigonit (și uneltele lor din cadrul bisericilor), cât și pe cei care au suferit de pe urma acestei prigoane. Tatăl meu, pastorul Richard Wurmbrand, și mama mea, Sabina, au petrecut mulți ani în pușcăriile comuniste din România. Fiind singurul lor fiu, și eu am avut mult de suferit. Prin îndurarea lui Dumnezeu, am ajuns la sfârșitul anului 1965 în Vest, având neașteptata șansă să fim vânduți de către regimul comunist pentru suma de zece mii de dolari americani. Cu privire la chinurile prin care am trecut sub regimul comunist, mama mea spunea deseori: „Dumnezeu a dat harul Său tuturor celor care I-au fost credincioși, o binecuvintare pentru care trebuie să-i multumim din nou și din nou, fiindcă nu am fost printre cei ce au schingiuit, ci numai printre cei schingiuiți.”

Cartea aceasta descrie în mod detailat întunerecul mintal și regimul mincinos prin care au trecut generații sub comunism. Ea va face inima fiecarui cititor să-și dorească să audă „cuvintele vieții veșnice” și să vadă „adevărata Lumină care luminează pe orice om, venit în lume!

Mihai Wurmbrand

6. Ioan Mihalaș, fost întemnițat politic

Octogenar fiind, uneori privind retrospectiv, încerc să-mi amintesc unele trăiri, evenimente care mi-au marcat viața, dar peste care bătrânul și nemilosul cronos a așternut o pulbere a uitării. Desigur, le doresc pe cele plăcute, însă nolens, volens, apar la suprafață și cele neplăcute care mi-au tulburat viața.

Cândva am scris și publicat un articol într-o revistă din America, un articol intitulat „Din mansardă la subsol”, unde vorbeam despre Securitate, adică despre băieții eleganți, joviali, curtenitori, bine hrăniți și vicleni, cu care am avut contact de două ori: o dată la cuibul lor de pe calea Plevnei, pentru a face cunoștință cu mine și încă vreo alți 10 credincioși, iar a doua oară la celebra fortăreață supranumită franțuzește „Malmaison”, în traducere „Casa Răului”. „Casa Răului” este puțin spus. Eu aș numi-o Anticamera Iadului. A doua oară am fost pentru un timp mai lung, cazându-mă cu generozitate undeva la subsol, adică la câțiva metri sub pământ, la rece, unde totul era betonat, chiar pereții și patul. Dar povestea este lungă și tristă. În încheierea articolului am scris următoarele: „Oare ce-or mai fi făcând după jumătate de veac? Cum vor fi arătând? Nu mi-e dor de ei, dar dacă m-aș întâlni cu vreunul de la Malmaison, i-aș spune că trecerea mea prin acel lăcaș al terorii a fost o școală și un examen unde am învățat a ierta și a uita.”

Iată de ce mi-e așa de greu să-mi amintesc și mai ales să scriu despre astfel de oameni care mi-au fost mentori, un fel de părinți pe care i-am iubit, pe care i-am ascultat cu venerație. Cartea aceasta pentru mine e ca o bombă cu explozie întârziată. Pur și simplu m-a șocat. M-am cutremurat nu pentru că unii slujitori ai Evangheliei au fost siliți să furnizeze informații despre străinii care ne-au vizitat, care casă de rugăciune i-a cazat, ce literatură au adus, cine primește biblii și mai ales cine și unde le plasează. Pentru toți aceștia sunt valabile aceleași cuvinte citate: „iertare și uitare”.

Mai grea, însă, este uitarea. Ea este ca o rană sângerândă, ce poate fi vindecată, însă rămâne cicatricea. Ea este vizibilă pentru toată viața.

Două situații, sau mai bine zis două categorii de informatori surprind. Rămâi uluit, neputându-ți explica pe moment (și cred că toată viața nu voi putea crede) că oamenii aceștia nu au avut o altă posibilitate de a ieși din această teribilă încercare sau postură.

Cele două necunoscute sunt: solda și renegarea.

Solda. Să faci târg cu opresorul care-ți fixează plata pentru aportul adus, este de neconceput pentru un om al lui Dumnezeu! Asta înseamnă treizeci de arginți, înseamnă Iuda Iscarioteanul. El s-a spânzurat… Când mă gândesc că am crescut la picioarele câtorva persoane care-și primeau leafa de la stăpânii care îi mai și onorau cu „bilet de voie” pentru a ieși din cazarma împrejmuită cu sârmă ghimpată numită România Socialistă, mergând ca turiști în lumea de basm a Occidentului…

Apoi renegarea. Să-ți trădezi crezul și Dumnezeul informând pe băieții cu haine de piele că unii „fanatici” fac rugăciuni în secret, vorbesc în limbi, prorocesc, se adună clandestin, să ataci oameni mai capabili ca tine, să vorbești de cei care practică învățături care nu corespund cu hotărârile luate de Cult, nerespectând indicațiile împuternicitului și ale Partidului! Am citit personal cuvintele unui om declarate în scris în fața organelor de Partid, acuzându-i pe alți slujitori ai Evangheliei, acuzându-l pe acesta că practică stăruinețele în rugăciune pentru darurile Duhului Sfânt în alte case decât cea oficială.

Două probleme care pentru mine rămân nerezolvate, mai ales cea a banilor. Giovani Papinni într-una din cărțile sale amintește cititorilor săi un text din Biblie: „La Isus au venit niște farisei să-l întrebe dacă trebuie să plătească bir Cezarului. Isus a spus: arătați-mi un ban. Isus nu a spus: dați-mi o monedă să văd al cui chip este pe ea. Ci a zis: „arătați-o”. Și spunea Papinni că Isus n-a pus mâna pe ea, pentru că purta pe ea rapănul mâinilor omenești, mizeria mai puțin vizibilă a omului stăpânit de tirania banului. Banul este dușmanul numărul unu al ființei umane și în special al celor ce cândva L-au cunoscut pe Dumnezeu.

Cartea aceasta ar trebui să fie un strigăt, un semnal de alarmă pentru generația tânără.

15 ani o grozavă rană sufletească mi-a stăpânit ființa. Cu câțiva ani în urmă s-a vindecat. A rămas cicatricea. Aceia care mi-au fost dascăli și în același timp mentori, mi-au deschis alta prin faptele pe care le-au făcut. Nu știu cât timp va sângera… Doamne Dumnezeule, mare și atotputernic, ai milă și nu ne lepăda de la fața Ta!

7. Lucia Hossu Longin

Înainte de a parcurge „Răscumpărarea memoriei”, această istorie a Cultului Penticostal în perioada comunistă, eram un om avizat, studiind ani de zile la CNSAS mii de file, mii de fotografii și documente în care se dezvăluia limpede persecuția permanentă și intensivă a Bisericii de către fosta instituție a Securității. Dosarele greco-catolice, dosarele lui Richard Wurmbrand, ale lui Sergiu Grossu, ale lui Nicu Moldoveanu, Constantin Caraman, Victor Răscol și ale multor alte victime ale prigoanei, conțineau o rețea de urmărire și hărțuire atât de amplă, atât de agresivă încât aveai impresia că acești lideri, apărători ai credinței, reprezentau inamicul numărul unu al puterii comuniste.

Biserica penticostală a reprezentat într-adevăr o breșă în spatele Cortinei de Fier, o comunitate care a suferit imens, și-a văzut bibliile arse și bisericile închise sau demolate, dar a rezistat, continuând opera de ucenicie și de asistență spirituală. „Credința în Dumnezeu, spunea Wurmbrand, este unicul răspuns la taina răului.”

Cartea pastorului Vasilică Croitor este o lucrare antologică, model de scriere a istoriei fără părtinire, fără ură, fără compromisuri, dar cu nădejdea renașterii creștine a României. Este o lucrare care servește adevărul, credincioasă fiind în fiecare cuvânt celor care au purtat crucea în închisori și au avut curajul martiriului.

Este o carte care cere asumare și pocăință acelor demnitari penticostali care au capitulat în fața tiraniei comuniste și au produs atâta durere victimelor. E o carte care privește în prezent și în viitor oferind modelele atât de necesare ale curajului într-un timp care ne încearcă iarăși credința.

Lucia Hossu Longin,

8. Păstor Mihai Dumitrașcu – președintele CRPC

În timp ce parcurgeam paginile cărții „Răscumpărarea memoriei”, mă întrebam care sunt compromisurile la care societatea de astăzi îi cheamă pe slujitorii Evangheliei? Este trist să vezi cum conștiința unor lideri ai Bisericii a fost distrusă de o mașinărie infernală care a creat un întreg context de compromitere a celor ce au fost chemați ca de la amvoanele Bisericilor să proclame prin vorbe și fapte integritatea, dedicarea, necompromisul. Mă simt provocat să-mi analizez viața de mesager al Evangheliei din perspectiva ispitelor pe care ni le întinde azi dușmanul și care îmi cer și mie același preț – compromisul.

9. Păstor Ghiță Rițișan, președintele APME

Apariția cărții „Răscumpărarea memoriei” era absolut necesară pentru ca Biserica Penticostală din România să-și recupereze o bună parte din istorie și să și-o asume, chiar dacă e dureroasă sau rușinoasă pe alocurea.  Dovedind multă consecvență și curaj Vasilică Croitor scoate la lumină realitatea tulburătoare a colaboraționismului unor păstori penticostali cu Securitatea comunistă dar și chipurile adevăraților eroi ai credinței de atunci. Mesajul puternic al cărții este că nu ascunderea faptelor trecutului în spatele unor scuze ieftine și puerile vor face Biserica liberă și triumfătoare ci doar așezare ei pe temelia adevărului.

10. Prof. Teodor Pandrea, fost cadru didactic la ITP

Voi continua să public pe rând opiniile celor care au citit cartea.