Refuzul de a manipula

Pornesc de la o postare a lui Alin Cristea, de săptămâna trecută, în care îl cita pe Rick Warren:

„Honesty is more than truth-telling; it’s refusing to manipulate others.”

„Onestitatea este mai mult decât a spune adevărul; înseamnă a refuza să îi manipulezi pe alții”.

Dacă suntem astăzi într-un impas este pentru că ne-am deprins, în anii comunismului, să rostim cuvinte adevărate, dar care puse cap la cap nu redau imaginea reală asupra subiectului discutat. Nu spunem minciuni, dar vorbim în așa fel încât adevărul să nu fie cunoscut. Este un paradox sau, mai degrabă, o ciudățenie dâmbovițeană.

Recunoașterea adevărului cu privire la ceea ce s-a petrecut în perioada comunistă cere multă onestitate, nu doar în a rosti „adevărurile care ne convin”, ci a spune ce s-a întâmplat cu adevărat în culise. Observ cum, în dialogurile purtate pe această temă, toţi spun multe adevăruri – fapte care s-au petrecut, concluzii și deducții logice etc. – dar, în același timp, speră ca o parte considerabilă a istoriei noastre să rămână ascunsă sau măcar în ceață.

Scopul dialogului, în opinia acestora, nu este limpezirea subiectului, ci „îmbunarea” celor care vor să se facă lumină sau liniștirea nedumeriților care privesc de pe margine. De aceea, ei vor bate moneda pe jumătatea lor de adevăr și vor folosi pe alocurea și argumente foarte decente, dar eludând întregul tablou. Refuzul de a manipula înseamnă, în acest context, nu doar a spune adevărul, ci a îl spune neînjumătățit.