A fost sau n-a fost? Concluzii (4)

Scuzele invocate de către cei care nu au spus adevărul la Timișoara sunt inacceptabile. Degeaba discutăm azi dacă au fost trei întrebări distincte sau numai una singură. Pentru toți era clar când au vorbit consilierii ce anume ne interesa. Toți au răspuns, dar nu toți au spus adevărul.

Doamne, cine va locui în cortul Tău? Cine va locui pe muntele Tău cel sfânt? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă. (s.n.)

Mult e dulce și frumoasă limba care… ne scapă din încurcătură. Cei care și-au permis să inducă în eroare participanții la Congres, ascunzându-se după jocuri de cuvinte, după vorbe cu două înțelesuri, au făcut-o în schimbul adevărului.

Adunarea Generală știa exact de dorea să audă din partea membrilor din Consiliul Bisericiesc, chiar dacă persoanele cu probleme de dosar au spus adevărul lor. Conștiința lor știa realitatea, dar gura a spus altceva, fiindcă știau care era reacția sălii dacă ar fi cunoscut adevărul. Dacă ar fi putut cunoaște adevărul, și anume că unii au avut angajament de colaborare cu Securitatea, decizia Adunării Generale ar fi fost legitimă și nu avea rost să o comentăm. Bună sau rea, decizia era luată în cunoștință de cauză, în mod transparent și democratic.

Dar fiindcă s-au opus cu toate puterile semnării unei declarații scrise, este clar că nu s-a dorit decât ascunderea adevărului. Au reușit la Timișoara, le-a mers și la Turda, la Brașov, la Bistrița și probabil vor mai reuși încă o vreme.

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi.”

Când vezi cu câtă insitență unii vor să ascundă adevărul, îți dai seama că până și întrebarea „A fost sau n-a fost” este perimată. Ea trebuie rescrisă:

„Mai sunt?”